maica-domnului

Este atâta maternitate profundă, adevarată, în această icoană încat îmi vine să o privesc mereu. Maica Domnului pictată este femeie, o femeie matură, serioasă, dar atat de senină, având capul plecat spre stânga Sa (obrazul Ei atinge obrazul Mântuitorului), și în același timp atât de delicată, de feminină. Fiul, bine strâns la piept, cu mâna stângă a Maicii Domnului odihnind protector pe umărul Lui, își ridică tandru buzele către buzele Ei, dar mâinile Lui, fragile și ferme în același timp, nu rămân strânse într-o îmbrățișare-contopire dependentă de dragostea maternă, ci mâna stângă cuprinde delicat vălul Născătoarei de Dumnezeu într-un gest de extraordinar respect și gentilețe (atât de frumos degețelul mic ridicat, care nu face unitate de forță cu pumnul strans al celorlalte, ci este un simbol al eleganței, al nobleței Lui), în timp ce mâna Sa dreaptă – extraordinar cuprinsă în cupa mâinii drepte a Maicii Domnului – binecuvintează lumea, făptura, cu binecuvântarea specifică a Domnului Hristos (IC XS). De asemenea degetele mâinii-cupa, lungi, subțiri, ale Maicii Domnului indică discret, dar direct, către Fiul, care astfel, devine figura centrală a icoanei (deși, ca și reprezentare strict spațială, centrul fizic al icoanei este constituit de buzele gingașe ale Preacuratei, către care se îndreaptă și buzele Fiului, într-un sărut sfânt și feciorelnic pe care privitorul văzându-l și intuindu-i de departe taina, simte o nevoie adancă de curățire sufletească, pentru a fi vrednic (dar cand suntem noi vreodată vrednici…?), cândva, în veșnicie, de a primi/dărui acel sărut, care este binecuvântare și mântuire deopotrivă). Persoana Fiului este mereu centrală în Ortodoxie, care este fundamental hristocentrică, chiar dacă relațiile personale dintre Dumnezeu-Fiul si Preacurata Născătoare pot fi și chiar sunt căi privilegiate, porți către Persoana Fiului, de care ne apropiem cu teamă, cu credință și cu dragoste. Hristos este totul.

Dar ce mare și fierbinte rugătoare este Ea înaintea Domnului pentru noi. Și cât de mult ne iubește. 

Și un ultim amănunt: ce minunată senzație de căldură și protecție pentru Prunc, prin acoperirea spatelui Său cu mantia Ei.