Care a fost începătura trădării lui Iuda?

Mișcarea întinderii mâinii în blidul Mântuitorului, deodată cu El și deci fără El. Îată începutul trădării și al morții noastre. Ferească-ne Domnul! Nu putem păstra ceea ce nu primim direct din Mâna Lui cea Sfântă și binecuvântată. Când ne rupem noi singuri (în afara ascultării celei mântuitoare) bucata pe care o înfulecăm apoi hămesiți, pe acolo pune stăpânire cel rău peste noi, și otravă ni se face și începătură a morții, oricât de proaspătă și vie pare acea bucată. Dar El este milostiv, și ne iartă chiar și de acest păcat, atunci când facem pocăință, când înțelegem că nici măcar cele care ni se cuvin nu ni se cuvin de fapt, deci nu le putem cere, ci doar primi în dar și ca dar. Atât. Fiului nu i se cuvine nimic. Tatăl poate dezmoșteni fără drept de apel. Și totuși, El nu o face. El dă fiului risipitor ”ceea ce i se cuvine”. Fiul nu poate păstra averea Tatălui. Paradoxal, pierzând acea parte de avere, care în mintea lui ”i se cuvenea”, reușește, prin mila Domnului, să obțină, pocăindu-se, întorcându-se, partea cea adevărată, care este recunoașterea, prin inelul din deget, a ceea ce este el însuși, dar numai în Casa Tatălui, sub mantia Iubirii Lui.