Sf. Siluan Athonitul – Despre păstorii Bisericii

Domnul cheamă episcopi să păstorească turma Sa şi le dă în dar harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt, se spune, a  aşezat în Biserică episcopi [FA 20,28], şi în Duhul Sfânt ei au puterea de a lega şi dezlega păcatele [In 20, 21-22]. Iar noi suntem oile Domnului, pe care El le-a iubit până la capăt [In 13,1], şi ne-a dat sfinţi păstori.

Ei sunt moştenitorii apostolilor şi, după harul dat lor,  ne duc la Hristos. Ne învaţă pocăinţa, ne învaţă să păzim poruncile Domnului. Ne vorbesc cuvântul lui Dumnezeu, ca să cunoaştem pe Domnul. Ne povăţuiesc pe calea mân­tuirii şi ne ajută să ne ridicăm la înălţimea duhului smerit al lui Hristos. Adună în staulul Bisericii oile întristate şi rătăcite ale lui Hristos, ca sufletele lor să-şi găsească odih­na în Dumnezeu.

Se roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne mântuim toţi. Pot, ca nişte prieteni ai lui Hristos, să roage pe Dom­ nul şi să ceară pentru cei vii smerenia şi harul Duhului Sfânt, pentru cei morţi iertarea păcatelor, iar pentru Bise­rică pacea şi libertatea.

Poartă în ei pe Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt ne iartă  păcatele. Au cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi, ase­menea unor îngeri, văd cu mintea pe Dumnezeu. Au des­tulă putere să desfacă şi mintea noastră de pământ şi să o statornicească în Domnul.

Se întristează când văd că întristăm pe Domnul şi nu-L  lăsăm pe Duhul Sfânt să vieze întru noi. Asupra lor apasă necazurile şi întristările întregului pământ, şi sufletele lor sunt atrase de iubirea lui Dumnezeu şi se roagă neîncetat ca să dobândim mângâiere în întristări şi necazuri şi pace pentru întreaga lume.

Prin rugăciunile lor fierbinţi ei ne atrag şi pe noi să slu­ jim lui Dumnezeu în duh smerit şi iubire.

Pentru smerenia şi iubirea lor de norod îi iubeşte pe ei  Domnul. Se află în mare osteneală şi luptă duhovnicească şi de aceea se îmbogăţesc în înţelegerea sfinţilor, pe care-i imită în vieţile lor.

Domnul ne-a iubit până într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât  nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cin­stim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi  atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Du­hul Sfânt cu noi toţi.

Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumne­ zeu. Cine-1 întristează întristează pe Duhul Sfânt Care via­ză în el.

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat  un mare har al Duhului Sfânt; ei stau mai presus decât toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Duhul Sfânt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca  să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credin­cioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfânt ştie de­spre ce vorbesc.

Un om smerit şi blând mergea odată cu femeia sa şi cei trei copii ai săi pe o cale şi au întâlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, şi atunci, când ţăranul s-a închi­ nat înaintea lui cu cucernicie, 1-a văzut pe arhiereul care-1 binecuvânta în focul harului.

Dar poate va întreba cineva: „Dacă Duhul Sfânt a aşe­zat pe episcopi şi-i călăuzeşte, de ce nu este la noi pace şi nu înaintăm [duhovniceşte]?”

Pentru că nu gândim drept despre puterea aşezată de  Dumnezeu şi prin aceasta ne facem neascultători. Dar da­că ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi-1 că­lăuzeşte El însuşi, iar pe cel ne-ascultător îl aşteaptă cu răbdare şi milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învaţă în chip înţelept sufletul prin harul Său ca un bun învăţător şi un adevărat părinte. Dar chiar şi un părinte adevărat face greşeli şi un învăţător nu ştie totul, dar Domnul e atotştiutor.

Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bă­trânii” [„stareţii"] care au fost aşezaţi să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să proce­deze. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat şi Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi: toate păcatele şi greşelile mele au venit pentru că în ceasul is­pitei şi nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învăţat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu şi Domnul mă păzeşte pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc.

Tot aşa şi arhiereii: deşi au darul Duhului Sfânt, nu în­ţeleg totul aşa cum trebuie şi, de aceea, în ceas de nevoie  trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui  Dumnezeu şi seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greşească, şi greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari.

Astfel, noi toţi trebuie să învăţăm să recunoaştem voia  lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăţa, nu vom cunoaşte niciodată această cale.

Domnul a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te  voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16]. Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, aşa încât Domnul le-a spus: „Până când vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori şi ei slujesc în  chipul lui Hristos şi lor le-a fost dată puterea de a ierta pă­catele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să  mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu pu­tinţă, dacă nu primeşte gânduri rele; aşa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-1 vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-1 împiedică să crească.

Domnul cheamă episcopi să păstorească turma Sa şi le dă în dar harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt, se spune, a  aşezat în Biserică episcopi [FA 20,28], şi în Duhul Sfânt ei au puterea de a lega şi dezlega păcatele [In 20, 21-22]. Iar noi suntem oile Domnului, pe care El le-a iubit până la capăt [In 13,1], şi ne-a dat sfinţi păstori.

Ei sunt moştenitorii apostolilor şi, după harul dat lor,  ne duc la Hristos. Ne învaţă pocăinţa, ne învaţă să păzim poruncile Domnului. Ne vorbesc cuvântul lui Dumnezeu, ca să cunoaştem pe Domnul. Ne povăţuiesc pe calea mân­tuirii şi ne ajută să ne ridicăm la înălţimea duhului smerit al lui Hristos. Adună în staulul Bisericii oile întristate şi rătăcite ale lui Hristos, ca sufletele lor să-şi găsească odih­na în Dumnezeu.

Se roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne mântuim toţi. Pot, ca nişte prieteni ai lui Hristos, să roage pe Dom­ nul şi să ceară pentru cei vii smerenia şi harul Duhului Sfânt, pentru cei morţi iertarea păcatelor, iar pentru Bise­rică pacea şi libertatea.

Poartă în ei pe Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt ne iartă  păcatele. Au cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi, ase­menea unor îngeri, văd cu mintea pe Dumnezeu. Au des­tulă putere să desfacă şi mintea noastră de pământ şi să o statornicească în Domnul.

Se întristează când văd că întristăm pe Domnul şi nu-L  lăsăm pe Duhul Sfânt să vieze întru noi. Asupra lor apasă necazurile şi întristările întregului pământ, şi sufletele lor sunt atrase de iubirea lui Dumnezeu şi se roagă neîncetat ca să dobândim mângâiere în întristări şi necazuri şi pace pentru întreaga lume.

Prin rugăciunile lor fierbinţi ei ne atrag şi pe noi să slu­ jim lui Dumnezeu în duh smerit şi iubire.

Pentru smerenia şi iubirea lor de norod îi iubeşte pe ei  Domnul. Se află în mare osteneală şi luptă duhovnicească şi de aceea se îmbogăţesc în înţelegerea sfinţilor, pe care-i imită în vieţile lor.

Domnul ne-a iubit până într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât  nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cin­stim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi  atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Du­hul Sfânt cu noi toţi.

Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumne­ zeu. Cine-1 întristează întristează pe Duhul Sfânt Care via­ză în el.

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat  un mare har al Duhului Sfânt; ei stau mai presus decât toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Duhul Sfânt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca  să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credin­cioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfânt ştie de­spre ce vorbesc.

Un om smerit şi blând mergea odată cu femeia sa şi cei trei copii ai săi pe o cale şi au întâlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, şi atunci, când ţăranul s-a închi­ nat înaintea lui cu cucernicie, 1-a văzut pe arhiereul care-1 binecuvânta în focul harului.

Dar poate va întreba cineva: „Dacă Duhul Sfânt a aşe­zat pe episcopi şi-i călăuzeşte, de ce nu este la noi pace şi nu înaintăm [duhovniceşte]?”

Pentru că nu gândim drept despre puterea aşezată de  Dumnezeu şi prin aceasta ne facem neascultători. Dar da­că ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi-1 că­lăuzeşte El însuşi, iar pe cel ne-ascultător îl aşteaptă cu răbdare şi milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învaţă în chip înţelept sufletul prin harul Său ca un bun învăţător şi un adevărat părinte. Dar chiar şi un părinte adevărat face greşeli şi un învăţător nu ştie totul, dar Domnul e atotştiutor.

Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bă­trânii” [„stareţii"] care au fost aşezaţi să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să proce­deze. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat şi Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi: toate păcatele şi greşelile mele au venit pentru că în ceasul is­pitei şi nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învăţat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu şi Domnul mă păzeşte pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc.

Tot aşa şi arhiereii: deşi au darul Duhului Sfânt, nu în­ţeleg totul aşa cum trebuie şi, de aceea, în ceas de nevoie  trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui  Dumnezeu şi seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greşească, şi greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari.

Astfel, noi toţi trebuie să învăţăm să recunoaştem voia  lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăţa, nu vom cunoaşte niciodată această cale.

Domnul a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te  voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16]. Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, aşa încât Domnul le-a spus: „Până când vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori şi ei slujesc în  chipul lui Hristos şi lor le-a fost dată puterea de a ierta pă­catele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să  mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu pu­tinţă, dacă nu primeşte gânduri rele; aşa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-1 vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-1 împiedică să crească.

Sf. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei