”Bjork: Îmi place muzica dvs. foarte mult pentru că oferiți spațiu ascultătorului. El poate intra în muzica dvs., poate trăi acolo…

Arvo Part: Poate pentru că eu însumi am nevoie de spațiu… muzica ne influențează puternic, și bine și rău… un om poate fi ucis prin sunet, la celălalt capăt trebuie să fie ceva… opus uciderii… suntem liberi, putem alege…

Bjork: În muzica dvs. parcă sunt mereu două voci… una parcă e Pinochio, omenească, făcând greșeli, rănindu-se pe sine sau rănind pe ceilalți, iar cealaltă parcă e Greierașul, care alină, mîngâie, ceartă… simțiți asta în muzica dvs?

Arvo Part: e chiar așa, sunt în muzica mea două voci, două aspecte – o linie sunt păcatele mele, iar cealaltă e iertarea păcatelor mele. Una e mai complicată, mai subiectivă, iar cealaltă e mai simplă, mai limpede, mai obiectivă.”

Din interviul de mai sus am selectat cele două idei centrale: prima, spațialitatea muzicii lui Arvo Part realizată prin insistența pe fiecare notă, într-o lume ce pare tot mai înghesuită care a uitat de clipă, procedeu care merge mână în mână cu odihna, cu liniștirea, și în al doilea rând cele două linii care se însoțesc reciproc în melodie. Le voi exemplifica prin două compoziții extraordinare: ”Fur Alina” și ”Spiegel im spiegel”

Ascultați un exemplu al celor două linii despre care vorbește Arvo Part în piesa de mai jos – Spiegel im Spiegel (Oglindă în oglindă), unde linia pianului se intrepătrunde, dialoghează cu, este mângâiată, este îmbrățișată de către linia mai simplă, mai caldă a violinei. Ca o rugăciune. Un dialog continuu între omul care caută, se rănește, lovește, se ridică, se întoarce, revine, recade etc. etc. și Dumnezeu.  Ca o  redare a vieții noastre cu poticnirile și ridicările ei pe de o parte, și pe de altă parte a iubirii Tatălui, care e mereu acolo, în vecinicie, dincolo de zbaterile noastre, căzuți fiind sub timp, chemându-ne mereu la dialogul cu El, dăruindu-ne mângâierea harului, pentru a deveni ca El, împreună cu El.