Acest Preacuvios, Parintele nostru, marele Eftimie, a trait in vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungand pana in zilele lui Leon imparatul (457-474). Si era de neam din Melitina, mitropolia Armeniei, din parinti binecredinciosi, Pavel si Dionisia, nascut din fagaduinta, ca marele Ioan Botezatorul, purtand nume de veselie, ca Eftimie veselie inseamna.

Pe acesta, dupa moartea tatalui sau, mama sa l-a incredintat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste si cu dascali de seama, randuindu-l de copil printre slujitorii bisericii, dupa puterile sale. Si, deprinzand bine Sfintele Scripturi, viata curata si toata invatatura credintei poruncita crestinilor de Mantuitorul Hristos, la vreme potrivita, a fost facut preot, iar episcopul i-a dat in seama grija manastirilor si a schiturilor din toata mitropolia Armeniei.

Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim si, inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-a salasluit acolo, aproape de Ierusalim, intr-o manastire numita Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, pritenul sau de viata si de gand, fiind unul cu altul ca un singur suflet in doua trupuri. Si intelegand ei ca nu pot fi izvor de har pentru altii, decat sfintindu-se mai intai pe ei insisi, au alergat impreuna la adancul insigurarii de lume, cautand sa se faca, ei mai intai placuti si de-aproape lui Dumnezeu.

Drept aceea, dupa cinci ani au iesit din Fara si au mers de s-au salasluit intr-o pestera din rapa unui munte din pustie, catre Iordan. Si au locuit acolo multi ani, in viata aspra de sihastri, necurmat trudindu-si trupul si dorind in linste a vorbi cu Dumnezeu prin rugaciune, aducand astfel in sufletul lor hrana cea duhovniceasca intru rabdare, in bunatate si in gandul cel smerit al inimii. Si, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfantului Duh, darul facerii de minuni si al proorociei.

Deci, cand a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiti de niste ciobani. Si au inceput a veni la ei multi care se lepadau de lume. Si au intemeiat manastire de obste si lavra de sihastri, ca multi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau sa se indeparteze de locul unde era el. Si multi il slaveau si il impresurau, iar bolnavii asteptau tamaduire printr-insul. Si el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin linistea rugaciunii in pustie.

Drept aceea, luand pe ucenicul sau Dometian, a iesit din chilia sa si a venit in muntii dinspre Marea Moarta. Si, gasind un put cu apa, a ridicat chilii si a ramas o vreme acolo. Dar si acolo, vazmdu-se impresurat de multime, s-a intors la chilia sa, la ava Teoctist. Si petrecea in pustie toata saptamana, iar sambata si Duminica se intalnea cu cei care-l cautau, si multe fapte si semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-insul, cum arata pe larg viata lui.

Si era cunoscut si cinstit Eftimie de cei trei mari indrumatori ai vietii pustnicesti din Tara Sfanta, in vremea lui: Sfantul Simeon Stalpnicul, fericitul Sava cel Sfintit si Sfantul Teodosie; si toti patru aparau dreapta credinta impotriva ratacirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a intors la dreapta credinta, pana si pe imparateasa Evdochia, care cazuse in ratacirea lui Eutihie. Si s-a sfarsit acest sfant Parinte, proorocind ca doi din ucenicii lui Elie si Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a intamplat intocmai. Si n-a cautat niciodata vreo marire omeneasca, ci, toata viata, a ramas un simplu iubitor de straini si un indrumator de sihastri.

Deci, acest fericit, ajungand la 97 de ani, a raposat intru Domnul in zilele imparatului Leon cel Mare.

 


Cuvant din viata Sfantului Eftimie

Sfantul Parinte Eftimie cel Mare, fiind in Lavra in multa lipsa si neajungere, pentru ca toate le impartea in milostenii, rabda saracia cea pentru Domnul, impreuna cu fratii. Deci, s-a intamplat ca, patru sute de oameni pogorandu-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abatut in dreapta si au venit in Lavra, ca o incercare, iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca sa se arate fapta ce a buna a Sfantului si darul cel dat lui de sus. Si, vazandu-i, batranul a chemat pe Dometian si a zis: “Pune inaintea oameni lor acestora sa manance.” Iar el a zis: “Nu are chelaria cinstite parinte, ca sa sature nici zece oameni. Deci, de unde am sa dau paine la atata multime?” Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis : “Mergi si fa precum ti-am zis, ca acestea zice Duhul Sfant: Vor manca si le va prisosi.” Deci, ducandu-se Dometian la chelaria cea mica, care se cheama camard de paine, unde fusesesera doar putine paini, acum n-a mai putut deschide usa, ca din dumnezeiasca binecuvantare, chelaria era plina pana sus, cat se varsau painile afara din chelarie si, neputand deschide, a chemat pe unii din parinti si au scos din tatani usa. Asemenea, si la vin si la untdelemn, aceasi binecuvantare s-a facut. Si au, mancat si s-au saturat si pana la trei luni n-au putut sa aseze usa chelariei. Ca, precum Dumnezeu n-a contenit a izvori vadra fainii si ulciorul cu untdelemn vaduvei celei iubitoare de straini, prin glasul proorocului, in acelasi chip, cu adevarat, si dumnezeiescului acestui batran, pentru osardia iubirii de stadini, o daruire deopotriva, intocmai i-a facut. :

Iar Dometian, minunandu-se s-a aruncat pe sine la picioarele batranului, rugandu-se a lua iertaciune ca unul ce oarecare impotrivire omeneasca patimise. Si, ridicandu-l pe dansul, batranul i-a zis: “Fiule, cela ce semnana in binecuvantare, in binecuvantare va si secera.” Deci, iubirea de straini sa nu o uitam, pentru ca, prin acestea, precum zice Apostolul, nestiind, unii au gazduit in loc de straini, pe ingeri. Si cuteaza, ca, daca voi, si cei impreuna cu voi, veti sluji dupa vrednicie pe toti cei ce vin la voi, straini si frati, primindu-i cu credinta, nu va parasi Domnul locul acesta de acum si pana in veac. Ca o jertfa ca aceasta ii place lui Dumnezeu.

 


Cuvant din viata Sfantului Eftimie, despre ascultare

In Lavra Sfantului Eftimie era un iconom, care se nevoia sa castige cele de trebuinta pentru obste. Si a castigat astfel inca si dobitoace spre slujirea parintilor. Si era in Lavra un calugar, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Si, fiind el rugat de iconom sa ia slujba dobitoacelor, pentru ca era priceput la aceasta slujba, nu a primit. Deci, neascultand pe iconom, acesta a facut pe Ioan si Chirion preotii sa-l roage pe Auxentie sa primeasca slujba. Iar el, nici la rugamintea acestora nu s-a plecat. Si, venind sambata, a aratat iconomul batranului staret cele despre Auxentie caruia, trimitand si chemandu-l i-a zis marele Eftimie: “Asculta-ne pe noi, fiule, si primeste slujba aceasta.” Iar el raspundea: “Nu pot, cinstite parinte, ca trei pricini ma opresc pe mine a primi aceasta slujba: intai, neobisnuinta cu locurile de aici si nestiinta limbii, al doilea, frica desfranarii, si al treilea, ca nu cumva prin aceasta slujire, sa nu mai pot sta linistit in chilie.” Iar marele Eftimie a zis : “Ne rugam lui Dumnezeu sa nu fii vatamat de nici una din acestea. Ca nu-i nedrept ca sa uite ascultarea ta, cunoscand mai ales ca, din porunca si cu frica de Dansul slujesti robilor Lui, cu taria cea de la Dansul data. Asculta deci pe Domnul, Care a zis: Nu am venit sa fiu slujit ci sa slujesc Eu. Si, nu fac voia Mea, ci voia Tatalui Celui ce m-a trimis pe Mine.” Acestea zicandu-le si lasandu-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, rastindu-se preablandul Eftimie a zis : “Noi, fiule, te-am sfatuit ceea ce socotim a-ti fi de folos, dar tu, ramanand la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultarii.”

Deci, indata Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a cazut la pamant, iar parintii cei de fata rugau pe batran pentru dansul. Iar staretul a zis catre dansii: “Acum inaintea ochilor vostri s-a implinit cuvantul proorocesc, care zice: Tot cel rau ridica cuvant impotriva, iar Domnul trimite asupra lui inger nemilostiv.” Si fiind si mai mult rugat de parinti, preamilostivul batran l-a apucat de mana pe Auxentie si l-a ridicat si, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a facut sanatos. Si s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greselilor celor din trecut si pentru intarirea fata de cele viitoare. Iar Sfantu-l i-a zis lui: “Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieste ascultarea decat jertfa. Iar neascultarea moarte lucreaza.” Si, facand rugaciune pentru dansul, l-a binecuvantat. Si asa Auxentie a primit slujba cu tragere de inima si cu bucurie.

Cuvant din Pateric, despre faptele cele fara milostenie si fara dragoste

Mers-au odinioara trei frati la Schit, la un batran sfant si i-a zis lui unul dintre ei: “Am invatat, parinte, Testamentul cel Vechi pe de rost.” Si i-a raspuns batranul: “Ai umplut vazduhul de vorbe.” Iar cel de al doilea a zis: “Eu mi l-am si scris, Testamentul cel Vechi si cel Nou.” Si i-a zis batranul: “Si tu ai umptut ferestrele de hartii.” Iar cel de al treilea a zis: “Si mie mi-a crescut muschi pe vatra focului.” Si batranul a zis: “Si tu ai gonit iubirea de straini dela tine. Dar de voiti sa va mantuiti, dragoste catre toti sa aveti si de milostenie sa purtati grija.” Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Vezi sursa aici.

ACATISTUL SFÂNTULUI PREA CUVIOSULUI

PĂRINTELUI NOSTRU EFTIMIE CEL MARE

(20 ianuarie)

 

 

Condacul 1

Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru celui minunat întru fapte vrednice de fericire, cântări de laudă să-i împletim noi, fiii săi,. Luminătorul pustiei şi povăţuitorul călugărilor cu fapta şi cu cuvântul, ca celui ce are îndrăzneală către Domnul să-i strigăm: Bucură-te sfinte Preacuvioase Părinte Efitimie.

 

Icosul 1

Înger între oameni pe pământ ai petrecut Părinte Eftimie, înălţându-te în sus cu aripile smereniei Preacuvioase, pentru aceasta de la toţi auzi:

Bucură-te îngerul pământesc,

Bucură-te omule cel ceresc,

Bucură-te înălţimea faptelor bune,

Bucură-te a smereniei înălţime,

Bucură-te al monahilor îndreptătorule

Bucură-te al tuturor povăţuitorule

Bucură-te că înfrânarea ai săvârşit

Bucură-te că patimile le-ai biruit

Bucură-te Părinte al Părinţilor

Bucură-te părtaşule al pustinicilor

Bucură-te că de tine s-au bucurat îngerii

Bucură-te că de tine se veselesc Arhanghelii

Bucură-te Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie.

 

 

Condacul 2

Cum voi începe a lăuda minunile tale, fapte de care s-au minunat îngerii, noi cei din ţărână şi supuşi patimilor. Ci biruiţi de dragostea cea către tine prea Fericite părinte, te lăudăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 2

Cu lumina cea neapropiată luminat fiind ca un soare şi strălucit în pustietăţi cu învăţăturile luminând Părinte Eftimie pe cei ce veneau la tine cu suflet neîndoit, pentru aceasta auzi de la toţi aşa:

Bucură-te cel plin de Darul Prea Sfântului Duh

Bucură-te că prin aceasta pe toţi i-ai învăţat

Bucură-te că cu lumina cea neapropiată ai strălucit

Bucură-te căci ca un soare ai luminat

Bucură-te că izvoare de mântuire ai arătat

Bucură-te că prin tine mulţi s-au mântuit

Bucură-te că stâlp în chipul focului te-ai arătat

Bucură-te că cu lumina cunoştinţei ai gonit negura patimilor

Bucură-te că cu suflet arzător Domnului ai slujit

Bucură-te cel ce mult te-ai nevoit

Bucură-te că tuturor pildă de fapte bune te-ai făcut

Bucură-te că cercetător celor necăjiţi ai fost

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie.

 

Condacul 3

Şfinţit fiind lui Dumnezeu din pântecele maicii tale ca alt Samuil, Părinte Eftimie, după numire te-ai făcut mângâiere credincioşilor, călugărilor toiag, întărire celor ce cântăm: Aliluia

 

Icosul 3

Veseliţi-vă, a zis îngerul părinţilor tăi; că prunc se va naşte vouă numit cu numele veseliei. Şi te-ai zămislit în pântecele adâncitelor făgăduinţe şi din pruncie cu rugăciunea te-ai hrănit, pentru aceasta auzi:

Bucură-te că prin rugăciune ai fost dat părinţilor

Bucură-te că şi îngerul în vedenie a zis părinţilor: veseliţi-vă

Bucură-te că odraslă din părinţi binecredincioşi eşti

Bucură-te cel numit cu numele veseliei

Bucură-te păzitorul curăţiei

Bucură-te că prin tine, veselie sfintele biserice au luat

Bucură-te că născându-te tu, maica ta de sterpăciune s-a izbăvit

Bucură-te că şi ea după moartea tatălui tău Domnului a slujit

Bucură-te că diaconiţă a fi s-a învrednicit

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie.

 

Condacul 4

Din cea stearpă născându-te lucrător şi mult roditor de bună rodire duhovnicească te-ai arătat tăind spinii păgânătăţii Prea Cuvioase dumnezeiască sămânţa bunei credinţe aruncând, cântai aşa: Aliluia

 

Icosul 4

Prea Cuvioase Părinte Eftimie, naşterea ta mai înainte o a vestit îngerul cel trimis ca şi lui Ioan celui ce a odrăslit din pântecele sterp, că aceluia râvnitor te-ai arătat pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te cel asemenea la obicei cu Marele Ioan Botezătorul

Bucură-te că neagonisitor ai fost cu acela

Bucură-te iubitorule de linişte ca Marele Arsenie

Bucură-te că în munţi ai strălucit cu nenumărate lumini

Bucură-te că din boală pe mulţi ai mântuit

Bucură-te că din sămânţa ta cea duhovnicească de monahi pustia s-a umplut

Bucură-te că pre aceştia la dumnezeiasca împărăţie i-ai povăţuit

Bucură-te cel mult strălucit

Bucură-te mare luminătorule

Bucură-te cald folositorule

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 5

De grijile lumeşti lepădându-te şi primind viaţa cea îngerească cu înfrânarea, sufletul ţi-ai împodobit şi dar de minuni de la Dumnezeu ai luat din destul cântând: Aliluia

 

Icosul 5

Prea Cuvioase Părinte din pruncie cu osârdie spre fapte bune nevoindu-te ai părăsit lumea şi toate cele din lume, părinţii şi bogăţiile, iubind viaţa cea cu sărăcie şi smerită, pentru care auzi acestea:

Bucură-te că cetatea Melitina ai părăsit

Bucură-te că în cetatea Domnului ai intrat

Bucură-te că prieten iubit pe Teoctist cel minunat ai aflat

Bucură-te că împreună cu dânsul până la sfârşit ai petrecut

Bucură-te că într-un gând Domnului aţi slujit

Bucură-te că viaţă înaltă ai ajuns

Bucură-te că locaş de încăpere Duhului Sfânt te-ai făcut

Bucură-te că firea ta înfruntându-ţi firea îngerească ai ajuns

Bucură-te luceafăr mult strălucit

Bucură-te că la ceruri pre mulţi i-ai suit

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

Condacul 6

Strălucit-au faptele tale cele bune ca soarele pe pământ şi în cer, bună slugă a lui Hristos, Eftimie, căci cu dreptate ne-ai propovăduit nouă credinţa lui Hristos cea adevărată şi fără prihană, pentru aceasta cântâm: Aliluia

 

Icosul 6

Cu toaigul crucii întorcându-te Prea Cuvioase Părinte, pâraiele fărădelegilor le-ai uscat şi din râul desfătării dumnezeieşti şi din izvorul raiului Prea Fericite, adăpându-te, izvoare de mântuire în pustie ai arătat, pentru aceea îţi strigăm:

Bucură-te cel ce ai fost începător de mângâierea bisericii

Bucură-te că prin naşterea ta toate pornirile eretice s-au izgonit

Bucură-te că cu ereticii prin cuvinte te-ai luptat şi i-ai dovedit

Bucură-te că tare împotriva lor ai stat

Bucură-te că pre Arie şi pre Nestorie i-ai lepădat

Bucură-te că pre mulţi de înşelăciunea lor i-ai scăpat

Bucură-te că mare luminător ai fost

Bucură-te că pre mulţi la dreapta credinţă i-ai adus scăpându-i de munci

Bucură-te că pre mulţi prin baia botezului i-ai curăţat

Bucură-te că pre cei curaţi lui Hristos i-ai adus

Bucură-te că lumea ai luminat

Bucură-te căci ca un finic la cereasca înălţime te-ai suit

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 7

Vrând pe tine tot a te sfinţi lui Dumnezeu Părinte, şi dorind de slava cea nemuritoare, la Dânsul ai alergat cu căldură prin vieţuire curată, prin pustnicie şi prin viaţă prea luminată strigând: Aliluia.

 

Icosul 7

Sărăcia Celui ce s-a născut din Fecioara cu adevărat luând, ai socotit cele trecătoare ca iarba, fericite pentru aceasta spre rîvna vieţii îngereşti ai ridicat pe toţi cei ce-ţi strigă ţie cu dragoste:

Bucură-te mult nevoitorule

Bucură-te grabnic sprijinitorule

Bucură-te al tuturor ajutătorule

Bucură-te vieţuitorul cel mare al pustiei

Bucură-te vlăstarul cel neveştejit al cetăţii Meletina şi al Armeniei.

Bucură-te că din tinereţe lui Hristos ai urmat

Bucură-te că fireşte de trup te-ai depărtat

Bucură-te izbăvitorul multora din înşelăciune

Bucură-te dătătorul a râuri de tămăduiri

Bucură-te prin care Dumnezeu s-a preamărit

Bucură-te prin care Satana s-a ruşinat

Bucură-te că pre noi la ceruri cu învăţăturile tale ne-ai ridicat

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 8

Păstorind cu vrednicie pe monahii cei din Sfânta Lavră îi învăţai zicând: privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită; iar aceasta cunoaşteţi întâi că se cade ca cei ce s-au lepădat de lume, a nu avea a sa nevoie, ci a ţine smerita cugetare grijindu-se de ceasul morţii şi a cânta lui Dumnezeu_ Aliluia.

 

Icosul 8

Dorind de slava împărăţiei cerurilor, te-ai nevoit a-i aduce pre toţi lui Hristos Mirele cel veşnic lămuriţi prin fapte bune, pentru care sunt acestea:

Bucură-te că prin lacrimile tale şi prin tot postul trupul ţi-ai topit

Bucură-te al dumnezeieştii petreceri povăţuitorule

Bucură-te al celor căzuţi ridicare

Bucură-te a multora mântuire

Bucură-te că şi pre noi ne povăţuieşti a urma ţie

Bucură-te că poveţele tale urmând, aducem sufletelor noastre bogaţie

Bucură-te cel prin care cuvioşii se împodobesc

Bucură-te cel prin care oamenii se mântuiesc

Bucură-te dumnezeiasca  mângâiere a tuturor

Bucură-te lumina minţii călugărilor

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 9

Covârşind părinte pe toţi cu blândeţea chipului şi cu smerita cugetare a inimii, pentru că darul Prea Sfântului Duh l-ai primit, după cum dumnezeiescul Cuvânt a zis: spre cine voi căuta fără decât spre cel blând şi liniştit şi care tremură de cuvintele Mele, cântăm: Aliluia

 

Icosul 9

Mutatute-ai ca şi Ilie râvnitorul la cer în căruţa faptelor bune, şezând unde viaţa ta arătat s-a scris Prea Cuvioase şi acum înaintea Stăpânului stând, pomeneşte-ne şi pre noi care îţi cântăm:

Bucură-te că acolo mai mult te nevoiai

Bucură-te că Marelui Ioan Botezătorul următor te-ai arătat

Bucură-te că precum Moisi, Marea Roşie, aşa peste patimi ai trecut

Bucură-te că pre Veliar l-ai biruit

Bucură-te că în căldura zilei şi în frigul nopţii mult te-ai trudit

Bucură-te că Mântuitorului Hristos ai urmat

Bucură-te că taberele diavoleşti ai pierdut

Bucură-te că de nălucirile lor nu te-ai temut

Bucură-te că viaţa veşnică ai câştigat

Bucură-te ajutorul meu acum şi în ceasul morţii mele

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 10

Venind în Sfânta Lavra ta din dumnezeiască rânduială ca la 400 de bărbaţi armeni, ai poruncit fraţilor să-i ospăteze pe ei, căci milostiv şi primitor de străini ai fost, pentru aceea te lăudăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia

 

Icosul 10

Vrând Dumnezeu să te proslăvească pe pământ a înmulţit pâinile, pentru că nefiind pâini pentru 10 oameni ai săturat atâta mulţime pentru că ai zis ucenicului tău Dometian: mergi, precum ţi-am zis, că acestea zice Duhul Sfânt: vor mânca şi va mai prisosi, pentru care auzi acestea:

Bucură-te că Dumnezeu pe pământ te-a proslăvit

Bucură-te că prin cuvântul tău pâinile s-au înmulţit

Bucură-te că precum Mântuitorul în pustie 5000 aşa tu, o mulţime de 400 ai săturat

Bucură-te că toţi de aceasta s-au minunat

Bucură-te că până la trei luni uşa chelăriei nu s-a închis de mulţimea pâinilor

Bucură-te de străini primitorule

Bucură-te al tuturor de cele cereşti ospătătorule

Bucură-te că multe minuni ai făcut

Bucură-te că după lege te-ai nevoit şi acum ai luat cununa dreptăţii

Bucură-te că acum cu îngerii în cer locuieşti

Bucură-te că împărăţia cerească ai dobândit

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 11

Secetă pre pământ fiind multă vreme şi toţi strâmtorându-se veneau la tine căzând ca să îmblânzeşti pe Dumnezeu spre a da ploaie, deci le ziceai că: vrea Dumnezeu, fiilor, a ne înţelepţi prin această pedeapsă şi să-I cântăm: Aliluia

 

Icosul 11

Aducând lui Dumnezeu jertfa cea fără de sânge cu multă vrednicie şi cu lumină din cer strălucindu-te ai acoperit împreună şi pe Dometian ucenicul tău, şi a rămas acea lumină de la începutul slavosloviei întreit sfântă până la împlinirea ei, pentru aceasta strigăm ţie:

Bucură-te că cu vrednicie ai fost preot lui Dumnezeu

Bucură-te că şi pre ucenicul tău asemenea l-ai făcut

Bucură-te că mari daruri ai primit de la Dumnezeu

Bucură-te că aducând dumnezeieştile daruri vedeai de multe ori pe îngeri cu tine slujind

Bucură că împărtăşind pe fraţi cunoşteai pe cei vrednici şi pe cei nevrednici-te

Bucură-te cunoscătorul celor ascunse

Bucură-te că aceste daruri pentru vrednicie le-ai primit de la Dumnezeu

Bucură-te că şi pre pământ şi în cer te-a proslăvit

Bucură-te că alegerea bine o ai săvârşit

Bucură-te părtaşule al cetăţenilor cereşti

Bucură-te că cerul l-ai descuiat ca Ilie Proorocul

Bucură-te ajutătorul celor ce se roagă ţie

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 12

Mai înainte arătându-ţi Mântuitorul Hristos mutarea ta spre Dânsul, cea mult sorită părinte ca şi de demult lui Mosi, văzătorul de Dumnezeu, căruia următor prin fapte bune făcându-te, ai despărţit marea patimilor şi ai trecut neoprit la pământul făgăduinţei, cântând lui Dumnezeu: Aliluia

 

Icosul 12

Izvor de tămăduiri şi maiînainte şi după moarte Prea Cuvioase pre tine dobândindu-te ca pre un doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre îţi cântăm zicând:

Bucură-te mare făcătorule de minuni

Bucură-te izvor nesecat de tămăduiri

Bucură-te cel ce ai încuiat pe demonul cel rău în adânc

Bucură-te cetăţeanul cel ceresc

Bucură-te cel ce ca Ilie în căruţa faptelor bune te-ai înălţat la cer

Bucură-te că şi pe ucenicul tău după patru zile acolo l-ai chemat

Bucură-te că şi după moartea ta, Mănăstirea nu o ai părăsit

Bucură-te că tuturor ne mijloceşti mântuire la Sfânta Treime

Bucură-te trandafirul grădinii raiului

Bucură-te primitorul multor daruri

Bucură-te că acum cu îngerii dănţuieşti

Bucură-te că cu toţi sfinţii şi cu cuvioşii te veseleşti

Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Eftimie

 

Condacul 13

O, Prea Cuvioase Părinte, primind de la noi fiii tăi această puţină cântare de laudă ca pe o alcătuire de prunci mici, însă din dragoste fierbinte adusă, mijloceşte la Prea Sfânta Treime pentru noi, să ne învrednicim bucuriei celei veşnice, măcar de suntem şi nevrednici, şi să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia

(de trei ori acest tropar)

Apoi Condacul 1 şi Icosul 1

About these ads