Mâine, 11 mai 2010, la Chilia Colciu din Sfântul Munte Athos se va oficia o slujbă de parastas după Părintele Dionisie Ignat, la şase ani de la trecerea sa la Domnul. Părintele Dionisie Ignat a trecut la cele veşnice în luna 11 mai 2004, după 77 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte Athos şi 58 de ani ca duhovnic şi mângâietor de suflete.
Ucenicii Părintelui Dionisie au pregătit în aceste zile cea de-a doua carte dedicată sfinţiei sale, carte apărută la Editura Prodromos şi care are titlul: „Stareţul Dionisie. Lumea în vremurile de pe urmă”. Cartea cuprinde mai multe teme duhovniceşti legate de viaţa de familie şi la final sunt cuprinse 100 de maxime duhovniceşti ale Părintelui Dionisie Ignat.

Veşnica lui pomenire!