Dintre răspunsurile pe care Maica Siluana le-a oferit de-a lungul timpului corespondenților de pe site-ul Centrului de formare și consiliere ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, acesta mi-a atras în mod deosebit atenția prin descrierea modului în care patimile noastre lucrează în noi. Privit din unghi teologic, răspunsul conține de fapt o frumoasă schiță a antropologiei creștine. Din punct de vedere medical, este știut faptul că tulburările alimentare (anorexie, binge eating, bulimie etc.) sunt dificil de diagnosticat dintr-un simplu mesaj, fără o evaluare profesionistă, granițele dintre ele fiind adesea foarte laxe, comportamentele persoanelor care prezinta astfel de simptome fiind observate cu grijă de către specialiști în relația medic-pacient. Intenția și reușita minunată a răspunsului maicii Siluana constă în primul rând în faptul că o spune răspicat: originea tulburarilor noastre, de orice fel sunt ele, de orice gravitate este una singură: separarea de Dumnezeu, izvorul unic al vieții, deci implicit al sănătății (trupești și sufletești).
Maica Siluana,
Va rog să-mi spuneti cum ne putem da seama de diferenta dintre o problemă duhovnicească si o problemă psihică.
Am această problemă: De multi ani sunt preocupată excesiv de mâncare. Mă gândesc mereu la asta. Acest gând îmi controlează viata. Încerc să mă înfrânez, dar de multe ori am niste crize când nu mă pot controla si mănânc foarte, foarte mult. Am auzit că există o boală psihică care se numeste bulimie si se manifestă exact asa. Cum pot stii dacă am o patimă (adică o problemă duhovnicească) sau o dereglare psihică?
Vă rog, ajutati-mă!
Doamne ajută!
Maria
Maria mea dragă,
Omul este o fiintă cu totul si cu totul aparte în Creatie. Este o făptură, adică apartine lumii create de Dumnezeu prin actul special al facerii lumii, dar ocupă un loc aparte în lume. El este inelul de legătură dintre lumea văzută si cea nevăzută, dintre “materie si spirit”, cum ar spune filozoful… Omul a fost adus la existentă printr-un act de creatie special, făcut de chiar “Mâinile” lui Dumnezeu, după chipul si semănarea Sa. Omul este si suflet si trup, adică trup însufletit si suflet întrupat. Sufletul nevăzut, duh ca duhurile ceresti, îngerii, apartine lumii nevăzute, lumii noetice, iar trupul văzut, ca obiect al lumii materiale, apartine lumii văzute. În om, aceste două lumi sunt unite în persoana sa, formând realitatea unică numită firea omenească. Firea umană este cu totul aparte în sânul creatiei, atât prin dubla sa dimensiune si apartenentă, cât si prin faptul că felul ei de a fi este existenta personală. Întreaga fire umană, una, că apartine tuturor si fiecărei persoane umane. Oricât de multe persoane umane ar fi aduse la existentă de Dumnezeu, au aceeasi fire una si fiecare o are întreagă. Aici întelegem ce înseamnă să fii după chipul lui Dumnezeu Cel Unu după Fiintă si Întreit în Persoane. Scopul vietii omului este să dobândească asemănarea cu Dumnezeu, adică să devină dumnezeu după har, dumnezeu în trup, sfintind si ridicând astfel întreaga creatie la ceea ce e chemată să fie: loc de arătare a Slavei Celei negrăite a lui Dumnezeu. Ce însemnă aceasta si cum este posibil ne-a arătat, ne-a dat putere si ne învată toate prin Duhul Său Cel Sfânt, în Biserica Sa, Fiul lui Dumnezeu înomenit pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos.
Sufletul omului este simplu si fără părti componente, cum este trupul, dar lucrează în si prin trupul său în mod diferit atât în functie de realitatea la care se raportează: Dumnezeu, lumea noetică, semenii săi sau lumea văzută, cât si de organele, mădularele trupului său, specializate în mod uimitor de armonios, frumos si exact de Creatorul său.
Cunoastem astfel trei componente, sau trei puteri, categorii de lucrări, ale sufletului:
1. Puterile somatice ale sufletului, adică puterea sa de a lucra cu trupul pentru mentinerea în viată, hrănire, metabolism, crestere, procreare, simtire, perceptie si gândire etc. Cu aceste puteri intrăm în relatie cu lumea materială care ne-a fost dăruită de Dumnezeu ca loc de viată, hrană si creativitate, ca să crestem si să devenim dumnezei în trup, după har, martori văzuti ai nevăzutei Slave dumnezeiesti. Prin cădere însă, aceste lucrări au devenit interesul vital al omului, centrat de acum pe plăcerea pe care o procură împlinirea nevoilor sale trupesti. Acesta este omul numit de Sfântul Apostol Pavel, om trupesc.
2. Puterile psihice, sufletesti, în sensul restrâns al cuvântului, în care intră afectivitatea, vointa si ratiunea care le slujeste. Prin ele omul intră în relatie cu semenii pentru mentinerea si îmbogătirea vietii ca relatie dintre persoanele umane. Cu aceste puteri oamenii se iubesc între ei, îsi dăruiesc unii altora atentie, tandrete, apreciere, pretuire, recunoastere, pretuiesc frumusetea lumii si multumesc lui Dumnezeu si o îmbogătesc prin creatie personală etc. Prin căderea omului, prin ruperea lui de Dumnezeu, aceste puteri au devenit egocentrice fiind centrate pe sine ca individ, pe obtinerea plăcerilor sufletesti egoiste, au devenit patimi. Acesta este omul sufletesc pomenit si descris de Sfântul Apostol Pavel.
3. Puterile duhovnicesti, duhul omului, lucrarea înaltă, adâncă si ascunsă (în sensul de nevăzută) a sufletului. Prin ea omul se află în legătură directă cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt. Ea primeste energia necreată, harul care luminează si hrăneste si celelalte componente ale sufletului. Duhul omului este flămând si însetat de Dumnezeu si nimic altceva nu-i poate potoli dorul nestins din ele. Prin cădere, însă, omul s-a rupt de legătura directă cu Dumnezeu, rămânând doar în legătura de făptură, cea rânduită de Pronia Lui pentru întreaga creatie. Atunci, duhul omului a început să “paraziteze” sufletul psihic, să caute la semeni si la cele create ceea ce numai Dumnezeu îi pute oferi: dragoste absolută, dreptate absolută, fericire absolută etc. Sufletul psihic, la rândul său, s-a îmbolnăvit si, lipsit de lumina si hrana duhului, a început să caute împlinirea nevoilor sale în lumea subumană: mângâiere de la mâncare, de la băutură, de la plăcerile trupesti. Alte si cumplite patimi: să cauti iubirea aproapelui în senzatiile trupesti, în obtinerea plăcerilor tale egoiste, să cauti împăcare sufletului aflat în conflict cu cineva în mâncare, băutură, ciocolată…
Domnul S-a făcut om ca să ne de-a puterea să ne facem, cu El si în El, cu lucrarea Duhului Său Cel Sfânt, fii ai Tatălui Ceresc. Ne cheamă si ne oferă puterea să ne nastem din nou, de Sus, prin Viata cea adevărată Care este El, prin Sfânta Euharistie, să ne curătim mereu si mereu de tina păcatului prin Taina Pocăintei, să ne vindecăm de bolile trupesti si sufletesti prin Taina Maslului, să ne sfintim nunta prin Taina Cununiei, să dobândim preotia Lui prin Taina Hirotoniei. Într-un cuvânt, să intrăm, să trăim si să devenim ce suntem chemati să fim, în Împărătia Lui Dumnezeu ca fii, în bucurie si desfătare vesnică.
Acum, rămânerea în Împărătie este o lucrare grea, o nevointă, o silire fără de care rămânem robi puterilor întunericului care încă mai au stăpânire asupra omului. Cât vor mai fi persoane umane care refuză nasterea de Sus si viata în Hristos, omul total este vulnerabil la rău si neputintele firii căzute se cer vindecate prin străduintă personală neîncetată, prin lucrarea poruncilor si asceză.
Acum, revenind la întrebarea ta, bulimia este o patimă sufletească ce se manifestă în trup. Adică, sufletul, psihicul, lipsit de lumina duhului care nu stie, nu poate sau nu vrea să se hrănească cu har, caută dragostea absolută si dreptatea absolută la oameni. Si, cu cât relatiile sale sunt mai bolnave, si sufletul mai flămând, cu atât mai mult vă cădea în rătăcire de a afla mângâiere si plăcere în trup. Sufletul tău a fost lipsit de cultura Duhului, de hrana dumnezeiască prin care dobândim puterea de a iubi si ierta pe cei ce ne rănesc si, suferind, si-a căutat plăcerea în mâncare. Acum esti dependentă de acest mod de a-ti rezolva problemele sufletesti si, ori de câte ori ai o nemultumire sau angoasă datorate lipsei de legătura vie Cu Dumnezeu si cu semenii, te repezi la mâncare.
Întoarcerea la Dumnezeu, în sensul de a învăta de la El cum să trăiesti, cum să iubesti si ce sens are viata ta pe acest pământ, îti va aduce si însănătosirea. Numai Domnul, prin lucrarea Duhului Sfânt, te va vindeca dacă tu vei face poruncile Lui dătătoare de viată. Învătând să ierti, de exemplu, si să accepti încercările vietii ca pe o cale strâmtă către Împărătie, învătând să primesti durerea inerentă vietii pe acest pământ, fără să cauti imediat consolare sau plăcere de la cele create, vei deveni omul nou care acum, zace mic si chinuit în adâncul sufletului tău speriat si resentimentar. Acum trăieste omul vechi în tine care a învătat de la părinti si de la lumea aceasta un fel de a fi aducător de durere, frică, neliniste, ură, neîncredere…
Iartă-mă, Maria, poate că e mult prea greu pentru tine ce am scris, dar, de vreme ce ai pus această întrebare, eu cred ca ai, sau îti va da Domnul, si puterea să întelegi răspunsul. Dacă ajungem să ne punem întrebări, nu mai putem continua fără întelegerea, cât de sumară, a învătăturii Bisericii noastre despre om.
Nădăjduiesc să-ti fie de folos si, dacă e nevoie, să mă mai întrebi.
Cu dragoste în Domnul si încredere în vindecarea ta pentru a intra în bucuria cea sfântă,
M. Siluana
