Acatistul Sf. Marii Mucenițe Ecaterina din Alexandria

Ascultă  Acatistul Sf M Mc Ecaterina:

După obişnuitul început, se zic:

Condacele şi Icoasele:

Condacul 1:

Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţatura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm : Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Icosul 1

Împăratesei şi Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înţeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească şi te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viaţă nemuritoare; pentru aceasta cântăm :
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumuseţe netrecătoare;
Bucură-te, mieluşea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără prea învăţată;
Bucură-te, fecioară blândă şi înţeleaptă ;
Bucură-te, inimă tare şi neîntinată;
Bucură-te, lauda învăţaţilor;
Bucură-te, dulceaţa maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 2

Bogăţiile pământului şi mărirea părintească lepădând, viaţă curată ai trăit, Ecaterina; şi îndeletnicindu-te mai ales în dreapta credinţă, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat şi te-ai închinat Lui cântând : Aliluia !

Icosul 2

Ajunsă fiind la vărsta de 18 ani, frumuseţea ta a atras pe mulţi tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă respingând cererea lor cu foarte înţelepte cuvinte, înşişi ei se mustrau de nepriceperea lor şi îţi grăiau acestea :
Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;
Bucură-te, că eşti şi cea mai bogată;
Bucură-te, sămânţă din neam împărătesc;
Bucură-te, porfiră care împodobeşti cunoştinţele;
Bucură-te, cunună care răsplăteşti vrednicia;
Bucură-te, ceea ce întăreşti obiceiurile bune;
Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;
Bucură-te, judecătoare mai alesă decât alţi judecători;
Bucură-te, biruitoare neruşinată în sfaturi şi povăţuiri;
Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînţelepte;
Bucură-te, comoară tuturor cunoştinţelor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 3

Rătăcirile mustrănd şi de idoli ne voind a crede că acele chipuri turnate şi cioplite de mâini omeneşti ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului şi a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoşti Dumnezeirea cea adevărată şi pururea veşnică şi cu smerenie ai cântat Ei : Aliluia !

Icosul 3

Învăţaţii adunaţi prin îndemnul tatălui tău ca să te scoată din credinţa în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfăţişa lor. Tu însă, intrînd în vorbă cu cel mai învăţat, după o îndelungă dispută, l-ai făcut să nu mai ştie ce să răspundă decât a grăi :
Bucură-te, închinătoarea dreptei credinţe;
Bucură-te, desluşirea adevăratei religii;
Bucură-te, lumina celor cufundaţi în eresuri ;
Bucură-te, povăţuitoarea celor rătăciţi;
Bucură-te, arma bunei voinţe;
Bucură-te, căderea înşelăciunii idolilor;
Bucură-te, dovada neputinţei lor;
Bucură-te, că eşti vrednică de toată cinstirea;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta ai gonit rătăcirea;
Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;
Bucură-te, cunoştinţa sfinţeniei cereşti;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 4

Gurile ereticilor ce huleau mai înainte Biserica lui Hristos s-au deschis atunci pentru intâia oară spre a binecuvânta prin glasul tău fecioresc, urând capiştile idoleşti şi zicând că unul este Dumnezeu şi Lui se cuvine cântare : Aliluia !

Icosul 4

Hrănind în sineţi din pruncie darul credinţei lui Hristos, Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgâneşti ale părinţilor tăi, că petrecând în sfinţenie, fără a fi încă luminată cu sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai şi te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta-ţi cântăm :
Bucură-te, muceniţă preamărită;
Bucură-te, mireasă preacinstită;
Bucură-te, pătimitoare nebiruită;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;
Bucură-te, cununa învăţăturii;
Bucură-te, lauda Alexandriei;
Bucură-te, apărătoarea acelei cetăţi;
Bucură-te, comoara minunilor;
Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxenţiu;
Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 5

Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat auzindu-te pe tine, fiica lui, una la părinţi şi aşa de frumoasă precum erai, lepădând mulţimea zeilor la care se închina şi propovăduind un Dumnezeu necunoscut. Pentru aceasta a voit să cerceteze credinţa ta prin cei mai învăţaţi dascăli de atunci. Cât însă i-a fost de mare nedumerirea când a văzut şi pe aceia înduplecaţi de cuvintele tale şi cântând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5

Judecătorii nedrepţi, aflând trecerea ta din închinătoare la idoli la credinţa lui Hristos, te-au hotărât pedepsei; şi răbdând chinurile cele mai amare până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Preacuratei Fecioare Maicii Sale, Care ţi s-au arătat ţie în vedenie; iar noi laudând tăria credinţei tale, îţi grăim :
Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;
Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;
Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;
Bucură-te, că chinurile tale pe dânşii îi ardeau;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii pe tine te veselea;
Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;
Bucură-te, că din dragostea ta către Dumnezeu n-ai simţit suferinţele;
Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuţească;
Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;
Bucură-te, că îndrăznind ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 6

Cântare de mulţumire îţi aducem ţie noi, smeriţii, căci cu mare dar ne-ai învrednicit pe noi jertfindu-te pe tine însăţi pentru dragostea dreptei credinţe. Primeşte dar, muceniţă, această rugăciune şi ne dă vindecare neputinţelor în tot cursul vieţii noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântând Lui : Aliluia !

Icosul 6

Cei mai mulţi de o suta de învăţaţi care stăteau de faţă şi ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creştinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să-i ardă, ca să nu mai răspândească credinţa creştină prin locurile de unde erau ei şi aşa s-a preamărit mulţimea aceea de învăţaţi şi-ţi cantă ţie aşa :
Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;
Bucură-te, învăţată, de lumină dătătoare;
Bucură-te, lăudată şi de daruri aducătoare;
Bucură-te, frumuseţe tuturor covărşitoare;
Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;
Bucură-te, ostăşiţă de viteji biruitoare;
Bucură-te, mult vestită şi de chinuri răbdătoare;
Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;
Bucură-te, muceniţă de minuni izvorâtoare;
Bucură-te, lăcrămioară prea frumos mirositoare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 7

Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; şi pe tine, Ecaterina, ca pe o următoare a lor cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 7

Toata făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărâriie credinţei şi mărturisind că unul este Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Treimea una şi nedespărţită, şi te închini Ei; iar noi ne bucurăm, lăudându-te :
Bucură-te, propovăduitoare a Tatălui ceresc;
Bucură-te, închinătoare a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, mărturisitoare a Treimii Celei de o fiinţă;
Bucură-te, purtătoare în credinţă a Sfintei Cruci;
Bucură-te, următoare, a patimilor lui Hristos;
Bucură-te, binetâlcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, închinătoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, vieţuitoare împreună cu puterile cereşti;
Bucură-te, vrednică păzitoare a creştinilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 8

Iubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prealăudată Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumuseţea trupească şi sufletească; încă şi vas preaales te-a făcut spre întărirea credinţei tale, cu care mulţi necredincioşi s-au luminat şi s-au învăţat a cânta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8

Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniţă, că greu pătimim, şi te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele şi de primejdiile cu care vrăjmaşul ne îngrozeşte; pentru aceasta, ştiindu-te pe tine grabnică apărătoare de vrajmaşi îţi cântăm :
Bucură-te, că prin rugăciuniie tale ne izbăveşti de vrăjmaşi;
Bucură-te, izbăvitoare grabnică de primejdii;
Bucură-te, feritoare de otravă;
Bucură-te, vindecătoare de venin;
Bucură-te, preaaleasă izbăvitoare de farmece;
Bucură-te, gonitoare de năluciri;
Bucură-te, risipitoare de eresuri;
Bucură-te, păzitoare tare de năpastă;
Bucură-te, îndreptătoare a traiului rău în căsnici e;
Bucură-te, ceea ce împaci pe cei învrăjbiţi;
Bucură-te, că eşti în necazuri ajutătoare;
Bucură-te, că dai celor bolnavi vindecare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 9

Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruinţele tale cele mai presus de fire şi cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara de deasupra celor ce se osteneau pentru dânsa; că s-au ruşinat prigonitorii văzând mărirea minunilor tale şi au cântat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 9

Pamântul s-a umplut de bună mireasmă, primindu-ţi trupul la el, şi cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngereşti. Pentru această slăvită lucrare a tainei lui Dumnezeu toţi credincioşii te laudă, cântând pentru tine aşa:
Bucură-te, ajutătoare a fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, mângâietoare a văduvelor necăjite;
Bucură-te, izbăvitoare a copiilor sărmani;
Bucură-te, ajutătoare a celor în primejdii;
Bucură-te, folositoare a celor fară de ajutor;
Bucură-te, izbăvitoare a femeilor cu grele naşteri;
Bucură-te, vindecătoare a pătimitorilor din naştere;
Bucură-te, întăritoare a pruncilor slabi;
Bucură-te, hrănitoare a orfanilor săraci;
Bucură-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburată;
Bucură-te, vindecătoare a celor căzuţi în boală grea;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 10

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulţumi, Ecaterina, pentru că nici o sarguinţă n-am pus care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu şi nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună şi blândă ce eşti, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotinţa şi păcatele noastre şi să primească acest cuvânt de smerenie : Aliluia !

Icosul 10

Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoşti, sfântă, pentru că, trup purtând şi ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi cei ce suntem învăluiţi în ispite ca nişte neputincioşi facem rugăciune să ne întăreşti cu puterea ta, ca să venim la pocăinţă şi să dobândim iertarea greşealelor noastre lăudându-te :
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, podoabă prealaudată;
Bucură-te, vistierie nedeşertată;
Bucură-te, îndurare nestrămutată;
Bucură-te, blândeţe neschimbată;
Bucură-te, lumină neînserată;
Bucură-te, dragoste nevinovată;
Bucură-te, răbdare neîncetată;
Bucură-te, dărnicie neasemănată;
Bucură-te, speranţă neruşinată;
Bucură-te, vindecătoare binecuvântată;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 11

Fire mai presus de fire te-ai făcut, Ecaterina, întărindu-te în credinţa lui Hristos şi slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduiri şi cunună îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate şi le alungi pe ele de la tot sufletul creştinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă : Aliluia !

Icosul 11

Toată suflarea dreptcredincioşilor se veseleşte astăzi de prăznuirea ta, muceniţă, că din neamul păgânesc şi dintre închinătorii de idoli cea mai învăţata şi înţeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roţii şi alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii; pentru aceasta-ţi cântăm :
Bucură-te, biruitoarea păgânilor;
Bucură-te, căderea obiceiurilor urâte;
Bucură-te, luptătoare pentru darurile sfinte;
Bucură-te, surpătoarea capiştelor idoleşti;
Bucură-te, închinătoarea icoanelor creştineşti;
Bucură-te, stavila răutăţior diavoleşti;
Bucură-te, lauda cununei muceniceşti;
Bucură-te, care pe roată ai fost întinsă;
Bucură-te, care cu piroane ai fost împunsă;
Bucură-te, care de sabie ai murit;
Bucură-te, care cu mărire te-ai preamărit;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 12

Iubitorilor de mucenici, cinstind pe preaînţeleapta Ecaterina, pentru că aceasta în priveliştea lumii pe Hristos a predicat, pe şarpele a călcat şi mintea învăţaţilor a ruşinat, să cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 12

Lupte întru chinuri, lupte pentru credinţă ai dus cu căldură pentru Hristos, Mirele tău, Ecaterina, ceea ce prin înţelepciunea ta ai luminat ca o bună cuvântătoare; pentru aceasta-ţi cântăm :
Bucură-te, păzitoare sfântă a canoanelor soborniceşti;
Bucură-te, următoare caldă a legilor bisericeşti;
Bucură-te, vrednică propovăduitoare a apostoliei;
Bucură-te, prigonitoare neîmpăcată a păcatelor;
Bucură-te, aspră îndemnătoare a smereniei pustniceşti;
Bucură-te, cea mai iscusită cuvântătoare a cântării cereşti;
Bucură-te, neobosită rugătoare a slujitoriior cucernici;
Bucură-te, bună ajutătoare a credincioşilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritar de mare preţ al împărăţiei cereşti;
Bucură-te, piatră scumpă a Bisericii creştineşti;
Bucură-te, grabnică izbăvire a celor cuprinşi de supărări;
Bucură-te, vindecătoare tare a celor plini de răni şi dureri;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

Condacul 13

(acest condac se zice de trei ori)

Înţeleaptă şi frumoasă Ecaterina, vrednică muceniţă a lui Hristos, primeşte această puţină rugăciune a noastră şi te roagă pentru noi să ne dăruiască bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate şi ajutor în toate cele bune, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi

Împăratesei şi Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înţeleaptă Ecaterina, căci cu Dubul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească şi te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viaţă nemuritoare; pentru aceasta cântăm :
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumuseţe netrecătoare;
Bucură-te, mieluşea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără prea învăţată;
Bucură-te, fecioară blândă şi înţeleaptă ;
Bucură-te, inimă tare şi neîntinată;
Bucură-te, lauda învăţaţilor;
Bucură-te, dulceaţa maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

şi Condacul întâi

Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţatura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm : Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !

 

Luminânda și troparul Sf. Ecaterina

Luminânda Sf. Ecaterina audio:

Tropar (glasul al 5-lea) (varianta greacă):

Să lăudăm mult slăvita şi nobila a lui Hristos mireasă,

cucernica Ecaterina, ocrotitoarea Sinaiului şi apărarea lui,

care este şi sprijinul nostru şi întărirea şi ajutorul nostru;

care cu sabia Sfântului Duh

strălucit a redus la tăcere înţelepţii fără de Dumnezeu;

şi fiind încoronată ca o mucenică, acum cere mare milă pentru noi.

Tropar (glasul al 4-lea) (varianta slavă)

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Ecaterina strigă cu mare glas:

Pe Tine, Mirele meu,Te iubesc

şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc

şi împreună mă răstignesc,

şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău

şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine;

şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine;

ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine,

ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie.

Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Tropar (glasul al 4-lea) (varianta românească):

Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni

şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei,

întunericul l-ai gonit;

iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat,

de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!

Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos,

şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească.

Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând,

roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Condac (glasul al 8-lea):

Ceată cinstită ridicaţi acum dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici

cinstind pe preaînţeleapta Ecaterina.

Că aceasta în privelişte pe Hristos L-a propovăduit

şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor defăimând.

 

Audio: Părintele Arsenie Boca la Radio România Cultural

Parintele Arsenie Boca – Liturghie cereasca de la Sambata

Botezul_lacrimilor_Parintele_Arsenie_Boca

Luni, 23 noiembrie 2009, de la ora 11.00, Teatrul Naţional Radiofonic a organizat la clubul Ramada-Majestic, audiţia cu public a premierei : Părintele ARSENIE BOCA – Botezul lacrimilor – spectacol de teatru-document realizat în cadrul proiectului Biografii, memorii.Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.

Cu participarea preotului Nicolae Streza. În distribuţie: Mihai Bica, Dan Săndulescu, Alexandru Suciu, Alexandru Nedelcu, Alin Panc. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: inginer Luiza Mateescu. Producător: Magda Duţu.

Spectacolul Părintele ARSENIE BOCA – Botezul lacrimilor, este cel de-al doilea dedicat Părintelui Arsenie Boca şi a fost difuzat în premieră, marţi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural. Primul spectacol, intitulat Părintele ARSENIE BOCA – Liturghia Cerească de la Sâmbăta, a fost difuzat marţi, 10 noiembrie 2009.

Preluat de aici.

 

Sfânta cea dragă a sufletului meu

Sfânta cea dragă a sufletului meu, după Preacurata Născătoare de Dumnezeu este Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Când eram doar un copil zvăpăiatic printre blocurile comuniste, alergând de colo, colo, de dimineața până seara, a apărut un părinte foarte entuziast, imediat după revoluție, la noi în cartier, a mobilizat oamenii în jurul său și a început să construiască din nimic o biserică monumentală cu hramul Sf. Ecaterina.

Sf. Ecaterina, o tânără de neam înalt de o mare frumusețe trupească, dar și de o mare înțelepciune și virtute, aleasă de Hristos să-I fie dulce mireasă, la numai 18 ani a biruit întreaga filosofie și înțelepciune păgânească a Alexandriei, prin harul Sf. Duh.

Ea a primit cununa muceniciei celei alese, făcându-se pildă celor care refuză suferința cea mântuitoare de dragul înțelepciunii celei pământești. Noi, astăzi, avem mintea plină de cunoașterile cele lumești, dar ne lipsește singura Cunoaștere care ne trebuiește: cunoașterea Cuvântului. Ecaterina cea aleasă s-a făcut pe sine vas gingaș și ales al iubirii Mirelui celui Ceresc, Care plinindu-i inima de dorul cel nestins – cu toții avem acest dor! și doar Domnul îl umple! – a făcut să se reverse râurile cele de apă vie dintr-însa, dezlegând astfel cu blândețe toate meșteșugirile vicleniei vrăjmașului.

Este dificil de pătruns cu mintea cinstita și aleasa ei viață care, așa cum s-a desfășurat, este mai presus de lucrarea minții omenești, înțelesurile din chemarea cea tainică a Mântuitorului, care până la urmă, ne atinge pe fiecare în parte, rămânând în mare parte ascunse chiar și pentru noi, cei ce le trăim. Adesea viețile sfinților se citesc pur și simplu, lăsându-le să lucreze la vremea potrivită în inimile noastre, precum evangheliile.

M-au impresionat, însă, două amănunte din viața sa, pe care o puteți citi integral aici:

Primul, este legat de biografia anterioară convertirii: primise de la Dumnezeu daruri excepționale. Patru la număr, dacă le sintetizăm:

1. Fiică de împărat fiind – avea deci un statut social de cel mai înalt rang posibil. Avea deci putere.

2. Avea, apoi, bogății multe și minunate care-i asigurau deplin bunăstarea și traiul confortabil. Avea, deci, avere.

3. Era apoi extraordinar de frumoasă, amănunt netrecut cu vederea de iconografi după cum se vede în icoana ei de mai sus, ba chiar hagiografii care i-au alcătuit viața ne spun și detaliul că era înaltă, o trăsătură mult râvnită astăzi printre tinerele noastre care sacrifică minunatul confort al tălpilor și al gambelor periclitând finalmente sănătatea inelelor coloanei vertebrale înălțându-se 12 cm de la pământ, desigur nu stând în rugăciune precum Sf. Maria Egipteanca. Nu aș dori să fiu citit ca fiind ironic, să mă ierte mignonele, dar Dumnezeu nu iubește oamenii scunzi mai puțin decât pe Sf. Ecaterina cea frumoasă și înaltă.

4. Intelectual vorbind -și vom insista aici puțin mai mult, vom vedea mai încolo de ce – stăpânea tainele mitologiei grecești din Iliada și Odiseea lui Homer, cunoscând așadar cu de-amănuntul caracteristicile oamenilor, zeităților păgâne și relațiilor dintre ei ale antichității elene. Îl citise pe Virgilius, poetul național al latinilor, care l-a plimbat pe Dante prin Infern. Din Bucolicele și Georgicele lui va fi înțeles suferințele și bucuriile păstorilor și agricultorilor redate cu atâta geniu poetic de către cel care el însuși s-a născut intr-o familie de agricultori, iar din Eneida – epopeea romanilor – a cunoscut călătoriile pe ape și prin infern ale lui Enea Troianul și legendele incipiente ale formării imperiului care stăpânea lumea în care trăia. Poate chiar va fi aflat din cele patru versuri misterioase ale Eclogelor despre nașterea unui prunc-băiat ca nimeni altul, versuri care în Evul Mediu au fost considerate o pre-vestire a creștinismului. Citise pe Platon și Aristotel și se desăvârșise în meștesugul filosofiei, oratoriei și al silogisticii. Ba, încă în plus, hagiografii spun că a fost interesată și de știința medicilor celor renumiți – Asklepios, Hippocrate și Galenus și va fi petrecut de bună seamă ceva timp delectându-se citind despre alcătuirile omului, despre umorile noastre cele trupești și sufletești. Era deci, foarte deșteaptă.

Ba mai mult, iubea fecioria, adică prețuia virtutea ca o înțeleaptă ce era, și nu vroia să știe de bărbat. Totuși, la insistențele celor apropiați, le-a făgăduit că se va căsători cu cel care ar avea deplin cele patru daruri ale sale. Așadar, să fie de neam, frumos, bogat și deștept. Visul oricărei fete care se gândește la măritiș, am putea spune astăzi. Numai că Ecaterina noastră cea de neam, frumoasă, bogată, deșteaptă și pe de-asupra și virtuoasă își cunoștea valoarea și nu vroia nimic mai prejos decât ceea ce deja era ea însăși. Nu cunoștea așadar, nici ea, cum nu cunoaștem nici noi adesea, iubirea care se jertfește și se dăruiește pe sine fără să se consume a lui Dumnezeu.

Ba, mai mult, a împins la maximum pretenția ei: darurile mirelui să fie mai desăvârșite decât ale ei. Absurdă cerere, am putea spune. Femeia – care este frumoasă prin excelență, cerea un bărbat mai frumos decît cea mai frumoasă femeie a vremii. Dar Ecaterina nu glumea. Iar ca să tranșeze definitiv insistențele celor care o vroiau măritată cu orice preț, i-a liniștit cu totul cerându-le ca mirele să fie și mai deștept decât ea. Vă dați seama, ce femeie grozavă era. Mai deșteaptă decât toți bărbații(iată, ea în sec. 4 anulează teoriile superiorității inteligenței masculine), că nici unul nu se încumeta să aibă cu ea vreo dispută dialectică prin care să-i cucerească mintea, iar mai apoi inima. S-a dus vestea în regat, dar nu s-a găsit bărbat.

În acest punct ale vieții ei putem spune că, la o vârstă atât de fragedă încă, Ecaterina își atinsese complet împlinirea cea lumească. Privea probabil oarecum nedumerită în jurul ei, întrebându-se cum de asta fusese tot? Pe acest drum larg alergăm noi toți ceilalți, miliarde și miliarde de căutători ai științelor, conturilor bancare, puterii sociale și politice sau ratingurilor înalte în topurile Miss World sau Mister Universe.

În al doilea rând, ceea ce mi se pare extraordinar la Ecaterina este că abia ajungând în acel punct a fost gata, a fost pregătită. Abia în acest moment Domnul începe să-și lucreze chemarea.

Prin mama sa, care era creștină,  întâlnește un părinte duhovnicesc, om sfânt și plăcut lui Dumnezeu, care viețuia într-un loc ascuns afară din cetate. Iată așadar unde viețuiește omul Domnului: afară din cetatea cea lumească a sufletului prins în zbaterile și alergările necunoașterii Lui.

Omul Domnului, așadar, văzându-i calitățile, buna rânduială, cuviință și măsură se gândește să o vâneze pentru a-I fi mireasă Domnului, Împăratul cel ceresc:

“Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in toate darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns si nestiut”.

Punct ochit, punct lovit. Lovitură desăvârșită, de maestru, de olimpic mondial la trasul cu arcul cel duhovnicesc, demnă de cel mai vrednic slujitor al lui Dumnezeu. Cum știm asta? După reacția fetei: ”s-a tulburat cu inima și s-a schimbat la față”. A ieșit din fascinația de sine. Fericită și mântuitoare ieșire! S-a des-centrat. Mișcarea circulară închisă egocentrică devine mișcare dialogală deschisă hristocentrică, între omul care este purtător al chipului lui Hristos și Domnul. Rugăciunea bătrânului și probabil forța și integritatea ei morală, au prevenit-o de la a cădea în deznădejde, cum adesea se întâmplă cu noi când ni se desumflă baloanele supraumflate ale egoului. Apărea, deci, brusc, posibilitatea ca Altcineva să fie mai desăvârșit decât ea. Mântuirea noastră începe când concepem că există Cineva mai înalt și mai grozav decât mine, pentru că este un important pas în afara patimii celei mai mari a omului: mândria. Se tulbură inima noastră când obiectul care ne conferă stabilitate și poziție în raportarea la sine și la lume se clatină, nu printr-o lovitură directă, ci doar printr-o altă prezență care prin ea însăși ne invalidează, ne minimalizează. Iar când se tulbură inima, ne schimbăm și la față, căci cele de dinlăuntru, ale sufletului se oglindesc în oglinda chipului nostru.  Mișcarea următoare este defensivă: și a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevarate cele grăite.

Iar el o incredinta ca sunt adevarate si inca mai multe daruri are tanarul acela pe care nu-i este cu putinta a le spune. Atunci a intrebat fecioara: “Al cui fecior este Acela pe care tu il lauzi atata?”

Iar el a raspuns: “Acest tanar nu are tata pe pamant, ci S-a nascut negrait mai presus de fire dintr-o fecioara de bun neam, preacurata si prea­sfanta, care, pentru curatenia si sfintenia ei, s-a invrednicit a naste un fiu ca acesta. Ea este inaltata mai presus de ceruri si ei i se inchina toti ingerii, ca unei imparatese a toata faptura”.

Ecaterine  a zis catre dansul: “Oare este cu putinta ca sa-L vad pe tanarul Acela, de care vorbesti niste lucruri atat de minunate?”

Iar batranul a zis catre dansa: “Daca vei face precum te voi invata eu, apoi te vei invrednici a vedea preastralucita Lui fata”.

Iar ea a zis catre dansul: “Te vad pe tine om priceput, batran cinstit si cred ca nu minti. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai sa vad pe Cel laudat de tine”.

Acesta este momentul în care cămila cea mare trece prin urechea cea strâmtă a acului. Drept răsplată, primește calea către Domnul, o frumoasă icoană a Preacuratei cu Pruncul, care de fapt devine de fapt Calea Domnului către inima ei.

Atunci batranul i-a dat icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc in brate si a zis catre dansa: “Aceasta este inchipuirea Fecioarei si a Maicii tanarului Aceluia, de Care ti-am spus niste asemenea minune vrednicii. Deci, ia-o in casa ta, si inchizand usile camarii tale, fa rugaciune catre dansa cu buna cucernicie, toata noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dansa, ca sa-ti arate pe Fiul sau; si am nadejde ca de o vei ruga cu credinta, te va asculta pe tine si te va invrednici a vedea pe Acela de are doreste sufletul tau”.

Lucrătorul Domnului, aflat bineînțeles în rugăciune, procedează atât de frumos. O dată ce inima Ecaterinei s-a deschis către adevăr, lucrarea ei de mântuire începe să fie lucrată tainic și după măsura ei de însuși harul Sfântului Duh, în a cărui iubire și purtare de grijă deja intrase.

Aceasta facandu-se de trei ori, a auzit pe Preasfanta Fecioara zicand catre Fiul sau: “Vezi, Fiule pe roaba Ta Ecaterina cat este de frumoasa si cu chip cuvios?” Iar El a raspuns: Foarte intunecata este  si grozava, incot nu pot privi la dansa!” Apoi iarasi a zis Preasfan ta Nascatoare de Dumnezeu: “Dar oare nu este mult mai inteleapta decat toti ritorii, mai bogata si mai de bun neam decat fecioarele tuturor cetatenilor?” Iar Hristos a raspuns: “Adevar zic tie, Maica Mea, ca fecioara aceasta este fara de minte, saraca si de neam prost; caci se afla in paganatate si de aceea nu voi cauta spre dansa, nici nu voiesc ca sa Ma vada la

Iar Preabinecuvantata Maica a zis catre Dansul: “Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu tre ce cu vederea zidirea Ta, ci o invata pe ea si-i spune ce sa faca, ca sa se indulceasca de sla va Ta si sa vada prealuminata si preadorita Ta fata pe care doresc ingerii sa o vada”. Iar Hristos a raspuns: “Sa mearga la batranul care i-a dat ei icoana si precum o va invata acela, asa sa faca; si atunci Ma va vedea si va afla de la Mine dar”.

Acestea vazand si auzind Ecaterina, s-a des teptat si se mira de acea vedenie Facandu-se ziua, a mers cu cateva roabe ale sale la chi lia sfantului batran si, cazand cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia si-l ruga sa o povatuiasca pe dansa ce trebuie sa faca pen tru ca sa se indulceasca de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amanuntul toate tainele adevaratei credinte crestinesti, incepand de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pana la venirea cea mai de pe urma a Stapanului Hristos; despre slava cea negraita a raiului si despre munca cea cu durere si fara de sfarsit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte invatata si inteleapta, degraba le-a priceput toate si a crezut din toata inima, in Hristos; apoi a primit de la dansul Sfantul Botez. Deci i-a poruncit ei batranul sa se roage iarasi cu multa ravna catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca sa i se arate ei ca si mai inainte.

Dezbracandu-se Ecaterina de omul cel vechi si imbracandu-se in haina innoirii Duhului, s-a dus la casa sa si toata noaptea s-a rugat cu lacrimi pana cand a adormit. Si atunci iarasi a vazut peimparateasa cerului cudumnezeiescul Prunc in brate, Care cauta asupra Ecaterinei cu multa milostivire si blandete. Si a intrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Sau, zicand: “Iti place Tie, Fiul meu, fecioara aceas ta?” Iar El a raspuns: “Foarte placuta imi este, pentru ca acum este prealuminata si slavita, pe cand mai inainte era rusinata si ocarata. Acum este mai bogata si mai inteleapta, pe cand mai inainte era saraca si nepriceputa; acum o iu besc pe dansa, pe cand mai inainte o compatimeam; si atat de mult o iubesc, incat voiesc sa Mi-o logodesc mireasa”. Atunci Ecaterina a cazut la pamant, ziccand: “Nu sunt vrednica, Preaslavite Stapane a vedea Imparatia Ta; ci ma invredniceste ca sa fiu impreuna cu robii Tai”, iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mana cea dreapta si a zis catre Fiul sau: “Da-i Fiul meu, inel de logodna si o fa pe dansa mireasa Ta, ca sa o invrednicesti Imparatiei Tale”. Atunci Stapanul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicand acestea:

“Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mea vesnica; deci sa pazesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum arvuna de la un mire pamantesc”.

Acestea zicand Hristos Domnul, s-a sfarsit vedenia. Si desteptandu-se fecioara, a vazut cu adevarat in dreapta sa un inel preafrumos si a primit in inima ei atata veselie si bucurie, incat din acel ceas s-a robit cu ini ma ei de dumnezeiasca dragoste. Si atat s-a schimbat de minunat, incat nu mai gandea nicidecum la lucrurile pamantesti ci numai la preaiubitul sau Mire cugeta ziua si noaptea. Pe Acela il dorea si de la Acela se povatuia intotdeauna.

Slavă Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru marea Lui iubire și înțelepciune care ne vânează cu dragostea, gingășia și blândețea Sa pentru Împărăția Lui cea Cerească, ca toți să fim parte a Miresei lui celei veșnice, Biserica Sa cea Sfântă, pentru care pe cruce s-a răstignit, moarte a pătimit ca prin Învierea Sa să ne ducă din robia morții și a păcatului în sânul Sf. Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul cel Sfânt, Treimea cea deoființă și nedespărțită, căreia i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

 

Video: Mănăstirea Sf. Ecaterina. Muntele Sinai.

 

Curiozități biografice: Viața lui Aristoteles Onasis

 

Frederica Mathews-Green – Remembering Fr. George Calciu

This weekend we are remembering the repose of Fr. George Calciu, who died on November 21, 2006, just two days before 81^st birthday. He died of pancreatic cancer, a fast-moving and painful cancer, and had barely survived long enough to complete one last trip to his homeland, Romania.

The news reached us on a Sunday evening that he had taken a turn for the worse. Father Gregory and I were hosting a gathering for Orthodox young people at our home that night, but I left our guests and went with Chris Vladimir to the hospital. Other members of Holy Cross were already there – Katherine Mowers, Amal Morcos, and James Masziaz. Anyone else I’ve forgotten?

How I came to know Fr. George, personally, was that I had been searching for spiritual father, and asking everyone I knew for suggestions. When I asked Bp. Basil if he had any recommendations, he said, “Fr. George Calciu is not far away from you, in Alexandria, Virginia. Why not ask him?” I was astounded to hear this; I had read Fr George’s book, Christ is Calling You, but I didn’t have any idea that he was even on this continent. So I drove over to meet him at his church, Holy Cross Romanian Orthodox Church, at Bailey’s Crossroads. I had noted this church many times before, because it is a small white clapboard church, an old church, and it looks incongruous in the midst of the shopping malls and office towers that make up Bailey’s Crossroads.  It was in March, 1999, that I met him, and he agreed to be my spiritual father.

Since his parish was named “Holy Cross” too, it gave us another thing in common. He was our preacher here on our patronal feast one year, and in December 2000 he gave our Advent retreat. (I have the second cassette of his talks, but not the first; if you have the first, please let me make a copy. And Katherine, James, and I all have copies of the second on CD, now, and I expect any of us could make you a copy if you’d like one.)

If you don’t know much about Fr. George, the one thing you know is that he is a survivor of terrible torture in Communist prisons, in Romania. He was imprisoned twice, from 1948 to 1964, and from 1979 to 1984, for a total of 21 years.

And yet his most distinctive feature was his smile; he had a beaming smile. He was often amused by life, and ready to laugh. As I read about Elder Paisios, it seems like he had this same quality of amusement and delight. It seems like there are two broad categories of ascetic, the sober ones and the laughing ones. Fr. George was one of the joyful ones. And though Fr. George was married and lived in the world, he was an ascetic. He fasted voluntarily on Mondays, to make an offering to God from his free will, something not required by the church. And I was told that he did not eat before 3:00 pm—though I think someone told me, before sunset. He was a champion of long church services and felt, for example, that you really couldn’t pray an akathist with your whole heart without preparing by praying an entire Vespers service first.

Yet he was hardly dour. He was naturally affectionate, and would hold my hand, or anyone’s; the first time he met my husband, he stood there in the aisle of his church holding his hand for some time, and just beaming, a radiant smile. I’m a smiler too, and when the two of us held hands in his church, just smiling away, I would think “Now the angels are rejoicing, while the demons gnash their teeth.” Joy, like love, is a powerful force to spread God’s presence in the world.

Fr. George was the youngest of eleven children and, the baby of the family, was his mother’s favorite. When I saw that smile I would think, That’s the reflection of his mother’s smile—that’s the same smile he saw looking down into his cradle. His mother’s love for him shown out through him all his life.

You would not guess, when you saw that smile, that he had suffered terrible things. In 1948, when he was 23 years old and attending medical school, he was imprisoned by the Communists and subjected to brainwashing, that is, “re-education.” Only young men were chosen for this process, because the goal was to make a sharp break with the past and begin fresh with a new generation of leaders. In the entire Communist world, the pre-eminent place for this form of mental and emotional torture was the prison in the town of Pitesti, near Bucharest.

(You may have heard of others who were imprisoned at Pitesti, for example, Fr. Roman Braga, who now lives atDormition Monastery in Rives Junction, Michigan. He wrote a book about prayer titled Exploring the Inner Universe. The charge against Fr. Roman was that he was trying to overthrow the government by discussing the writings of St. Basil the Great, St. John Climacus, and St. Gregory of Nyssa.

And if you have an evangelical background you may have heard of Pastor Richard Wurmbrand, a Lutheran pastor who’d converted from Judaism, and who founded Voice of the Martyrs,  an organization that monitors the persecution of Christians around the world. Pastor Richard wrote a small book about his experiences at Pitesti, Tortured for Christ, and it has been very popular among evangelicals. He met Fr. George at Pitesti, and the two remained friends till Pastor Richard’s death in 2001.  While a prisoner, Pastor Richard composed a hymn to the Theotokos in Hebrew, and Fr. George helped me get a copy of a tape recording of Pastor Richard singing it; you can hear it in one of my podcasts.)

At Pitesti, the goal was to break down a prisoner’s mind and sense of self, and build him again into the ideal Communist man. When a new group of prisoners came in , they were beaten by guards and prisoners who had been there longer, and a few of them would be killed, whoever appeared to be a leader. They would be tortured and humiliated in many ways, and in particular forced to see or participate in blasphemy.  Fr. Roman Braga told me that, with no calendar, they could not know what season of the year it was, but could take their cues from the guards’ songs; if they were singing a blasphemous version of a Nativity hymn, they would know Nativity was nigh. Fr. Roman also told me that one of the things guards said to torture them was that the Lord Jesus had had an affair with St. Mary Magdalene. He told me that, in Communist prison, this constituted torture; in America, people eagerly pay money to read this in a book, like The DaVinci Code, or watch it in a movie.

The psychological dimension of the process was called “unmasking,” in which prisoners were required under torture to renounce everything they believed. Fr. George recalled being compelled to say, for example, “I lied when I said ‘I believe in God.’ I lied when I said, ‘I love my mother and my father.’” With time, the exhausted prisoners would come to doubt their memories, and no longer know what was true about their own past. The intention was to undermine the prisoner’s memory and personality, to infiltrate his consciousness with lies until he came to believe them.

This experiment lasted only a few years, because, when word began to leak out to the outside world, and the Communists abruptly reversed course, and began to condemn “re-education,” say that they knew nothing about it, and started finding scapegoats and executing them.

And what happened to the prisoners? It seems that, once the torture stopped, many people began to heal. With time they would recover their memories and sense of self and, hard as it is to believe, gradually return to normal. This healing could begin even though they were still in prison, simply because the brainwashing methods had stopped. Some did not recover, however, and went insane, or died, sometimes by suicide.

When people hear of this torture they think, “I could never be that brave. I would just give in and say whatever they wanted.” What Fr. George says is that this was true of many prisoners, including himself.

In this book, “Christ is Calling You!”, Fr. George speaks with the editor, the Nun Nina, at length about his experiences. In talking about Pitesti he said, “It was a spiritual fight, between good spirits and evil spirits. And we failed on the field of battle; we failed, many of us, because it was beyond our ability to resist … The limit of the human soul’s resistance was tried there by the devil.”

He also told Sister Nina, “When you were tortured, after one or two hours of suffering, the pain would not be so strong. But after denying God and knowing yourself to be a blasphemer—that was the pain that lasted … We forgive the torturers. But it is very difficult to forgive ourselves.”

But afterward, when at last alone, Fr. George would feel tears of repentance, and that would bring healing. Being able to turn to God at night and repent after the torture and failures of the day was very consoling. Fr. George said, “You knew very well that the next day you would again say something against God. But a few moments in the night, when you started to cry and to pray to God to forgive you and help you, was very good.”

There was yet one more stage of “brainwashing,” the worst of all. The mentally and physically broken prisoner would ultimately be forced to torture someone else. This was what completed the destruction of their personalities. Fr George said, “Under terror and torture one can say, ‘yes, yes, yes.’ But now, to have to act? It was very difficult. It was during this part that the majority of us tried to kill ourselves.” Fr. George says he tried to throw himself off a three-storey staircase, and was saved only when another prisoner grabbed him and pulled him back.

The Romanian poet Razvan Codrescu wrote,

“All the life of this man after the tragic Pitesti episode was one of confession and sacrifice. In his soul and in his flesh he measured the distance between hell and heaven. Perhaps no survivors of Pitesti achieved a moral victory as brilliant and as enduring as his. Because the case of Gheorghe Calciu exists, it can be said that the Pitesti experiment was a failure.”

In 1964 there was a general amnesty, and Fr. George was released. He had lost 16 years of his life, and, at this point, getting a medical degree would have taken too many more years. So Fr. George studied for a doctorate in French, and also attended seminary, being ordained a priest in 1973. During this period of freedom he also married his preoteasa, Adriana, and they had a son, Andrew. Fr. George taught French and theology at the Orthodox seminary in Bucharest, and there were a few years of rest. But in the 70’s the Communist government began attacking the church (for example, demolishing buildings), and Fr. George felt he had to speak out. Many of the church and seminary leaders, however, felt that protests only made things worse, and urged Fr. George to be silent.

In 1978, Fr George felt called by God to deliver a series of seven sermons, one for each week of Lent, addressed to young people and calling them to transformation in Christ. (These sermons are collected in Christ is Calling You!). For the first four weeks Fr George gave the sermon in the seminary church, but there was hostility from government observers and church leaders felt threatened. In the fifth week they locked the church, trying to deprive Fr George and the students of a place to meet, but he simply gave his sermon in the courtyard. In the sixth week, they locked the seminary gates, but the students climbed over the walls to hear Fr. George’s sermon.

After the seventh and last sermon in the series Pascha holiday began, and during that time Fr. George began to receive death threats against himself, his wife, and their son (who was then 12 years old). His reaction, characteristically, was to plan a new series of sermons and make public what was happening, and explain his situation. But he didn’t get the opportunity, because the seminary expelled him from its faculty. Fr. George told Nun Nina that God was telling him, “You asked for seven sermons, seven weeks, and I gave this to you. There is no need to explain and defend yourself. These sermons were not for the purpose of defending yourself, but to bring My Word to the students and to worship God.”

Within a year Fr. George was again arrested and confined to prison. However, the seven sermons had been recorded, and cassette tapes and typed transcripts were carried to Jerusalem and from there translated into other languages and spread throughout the West. Fr George became internationally known as a political prisoner, and many organizations called for his release, as did prominent Romanian expatriates like Mircea Eliade and Eugene Ionescu. When George Bush, Sr., was Vice President, he called on the president of Romania, Nicolae Ceausescu, and urged him to set Fr. George free. Instead, Ceausescu tried to arrange for Fr. George’s murder in prison, but his plans were never successful, and in the end he was compelled to release him from prison. Fr. George reunited with his wife and child, and in 1985 they immigrated to America.

This was how I found him, fifteen years later, when I was searching for a spiritual father. In light of everything he had been through, it was amazing to me that this living martyr, a survivor of torture, at that point in the latter half of his 70s, was still working full-time as a parish priest. It was obvious that there would be no retirement for him, that he would work until the day he died, and he did. As I went to see him for confession (he told me to come every 40 days), I saw how hard he worked, ministering not just to church members but also to people in need who had no ties to the church. He was always ready to give. I knew of a Romanian immigrant, a non-churchgoer, to whom he regularly gave groceries, and whom he cared for as if she were his parishioner, his responsibility. I knew of a young man, non-Orthodox, angry at God and belligerent, with whom Fr. George met regularly to talk. He told me he kept telling the young man just one thing, over and over: “I love you.”

Despite his age, Fr. George was always vigorous, strong in body as well as mind and spirit. He would fly back from Europe on a red-eye flight, then go right to church and stand through 4 hours of worship. Nothing stopped him. He was small, not a great deal taller than I am, but so vital and alive that I thought of him as a “little lion.” And, as I’ve said, he had a radiant smile. He seemed always ready to be amused.

Fr. George could be stern, however, for example when dealing with Orthodox Christians who were careless about fasting and church attendance, or who reveled in religious emotionalism rather than maintaining a deep commitment to God. I was able to observe how he acted as a spiritual father to the St. Herman of Alaska Brotherhood, the monastic association and publishing house that brought out his book, and of which Sister Nina was a member. It was some years after the book came out that he discovered that the Brotherhood was not, in fact, in communion with any recognized Orthodox Church. (Into this story also comes another brotherhood, the Christ the Savior Brotherhood, which was in a similar boat.) The men and women in these “Brotherhoods” were wonderful, faithful, devout people, doing excellent work for Orthodoxy; all of English-language Orthodoxy has benefitted from the translations they’ve made and the books they’ve published, as well as the excellentOrthodox Word journal. But at that time, because of accidents of history and some inaccurate teaching they’d received, they were in the position of being Orthodox “free-lancers,” under the headship of no commonly-recognized bishop.

Fr. George did not politely overlook this. He insisted to them at every opportunity that they were not in the Orthodox Church, no matter what they wanted to call themselves, and that they needed to correct this problem immediately. Whenever he visited one of their churches—for there were associated parishes across the country—he would repeat that it was urgently necessary for them to correct their canonical status. I have no doubt that his persistence helped their decision, in 2000, to join canonical Orthodoxy.

I mention this because once I had a speaking engagement at an Orthodox church that had been in the Christ the Savior Brotherhood, and members of the parish kept saying to me, “Wow, Fr. George is your spiritual father? That must be tough. He can be so scary!” But I never saw anything but love and joy from him. Like a wise physician, he tempered the medicine to what each person could take.

And he was brilliant. As I mentioned, he first trained to be a doctor, and after his release from prison earned a degree (in addition to his seminary degree) in French literature. When exploring the nature of memory he would make an allusion to Proust, for example. Once I told him about an evangelical church in Canada where worshippers, believing that they are under the power of the Holy Spirit, laugh uncontrollably or bark like dogs. He gave a big smile and said, “It is the spirit of Anubis!” It took me a minute to remember that Anubis was the dog-headed god of the ancient Egyptians. The range of Fr. George’s knowledge was vast.

English was not his best language, however. I’m afraid there were many times that I was not sure what he was saying. One time I asked him whether I should pray “deliver us from evil” or “deliver us from the evil,” as it says in the New Testament Greek, only to find that he didn’t understand that there was a difference. Though it was wrenching to lose him, in a way I feel closer to him now, because there is no more language barrier.

As he lay dying in the hospital, after he had (to all appearances) passed beyond awareness of his surroundings, he nevertheless knew, somehow, when those around his bed began to sing the akathist to St. George. He tried to sing along, and his right hand swept upward in an attempt to make the sign of the cross.

I’d like to end this presentation with a couple of stories and examples of his eldership. I hope that others here who knew him will be moved also to share your memories of Fr. George.

1. The first time I met with him I asked him for advice in saying the Jesus Prayer. I had a 300-knot prayer rope and had been saying 300 Jesus Prayers each night. He told me that he did not believe in praying great amounts of the prayer, and I should cut it back to 100. He also showed me that when praying the Jesus Prayer you should form your right hand as you do when making the sign of the Cross, and then rest it over your heart. He also showed me that it you then cover your right hand with your left, as he said, “It makes a barrier that the devil cannot get through.”

2. I was telling him once how badly my mind wanders in church. He looked surprised and said, “Well, when that happens, you just change your position.” He showed me—like standing with your arms by your sides, and then folding your hands together. If you change your posture a little bit, it automatically puts your mind back into the presence of God. Needless to say I’d never experienced that, but he thought it was common knowledge.

3. Fr. George was blessed to see the Uncreated Light on several occasions. The first time was when he eight years old, and looking at a field of wheat while thinking of God as Creator, and what his mother and the priest had said about God. He said, “In a moment, I realized that the field was full of Light. I could not understand what it was: this light had no shadow and no perspective, Perhaps because I was accustomed to the image of natural light on the land, I could see all the details, but only in light, not in shadow. I was as if petrified. I don’t know how long I was like that: and when I recovered the field was normal.”

I mentioned that Pres. Ceausescu tried to have Fr. George murdered in prison, and in one case assigned him two cellmates with orders to kill him. But instead Fr. George converted them to faith in Christ. Once they were offering a worship service together, Fr. George acting as priest. As he turned to look at them kneeling in prayer, he said, “they were in this Light, visible Light, Uncreated Light but visible… . the whole cell was full of Light.”

4. In a 1997 talk at St. Paisius Abby in Forestville, CA, Fr. George talked about another experience with the Uncreated Light, and this one is especially interesting to me because Fr. George says that later that day he did something that spoiled it. One morning in prison one morning he heard the church bells and knew that it was Pascha. When a guard came into his cell for the usual inspection, Fr. George said, “I didn’t turn my face to the wall as I was supposed to, but said to him, ‘Christ is Risen!’ He looked at me and at the other guards. [This] was the most sadistic man I had ever met in my life. He could not accomplish his eight‑hour shift without beating and torturing the inmates. His face was like that of an angel, very beautiful, very elegant, but I never saw such cruelty in a man. Nevertheless he answered me, ‘In Truth He is Risen!’ This shocked me very much. He shut the door and I was petrified because of what he had said.

Fr. George goes on: “And little by little, I saw myself full of Light. The board against the wall was shining like the sun; everything in my cell was full of shine. I cannot explain in words the happiness that invaded me then. I can explain nothing. It simply happened. I have no merit. I was perhaps the biggest sinner in that section, but nevertheless God gave me this Light…. In a short time this Light disappeared, but the happiness lasted many hours.”

But later that same day a colonel came and Fr. George began to speak with him about the faith, and use his intelligence to argue.

“I heard [the colonel’s] steps in the corridor, and I knew that the guard was about to tell him what happened in the cell. He was approaching the cell…and I prepared my answer. Now it was like in a theater, in a play or a movie: I knew he would come, I knew his question, and he knew my answers. He opened the door and, as I had done with the guard, I looked at him and said, ‘Christ is Risen!’ He looked at me and said, ‘Did you see him?’

“‘No, I did not see him, but I believe that Christ is risen because of those who testified: the apostles, the martyrs, the bishops, the patriarchs and all the Christians who for two thousand years affirmed that Christ is risen and who answered, ‘In Truth He is Risen!’ You believe in things you have never seen. Did you see the North Pole? It exists, and you believe in it on the authority of the men of science. Did you see Marx and Engels? You didn’t see them, but you believe in them because people of authority told you that they existed. You didn’t even see Stalin, our contemporary. But you know that he existed because someone told you. Because of this authority concerning the Resurrection of Jesus Christ, I believe in His Resurrection.’

“He did not have an answer for me. But I felt something false in myself. No argument is able to convince somebody about Jesus Christ—it is a single argument to say, ‘Christ is Risen!’ Can you bring forward some proofs that Christ is risen? No. Only faith.

“I remember reading something in a Russian newspaper or book, how at the beginning of the revolution in Russia, the communists sent people of science, people with higher education, from village to village to speak to the peasants and show them with scientific arguments that Jesus could not have risen from the dead. Trotsky, with a group of such devoted communist scientists, came into a certain village on Pascha. The police obligated the people and the priest, on the day of Pascha, to come to a big hall to hear the scientific arguments that Jesus Christ could not have risen. They said a lot of things, very intelligent, and at the end they asked if there were any questions. Then the priest, who in fact was a peasant, said, ‘I have a question.’ They said, ‘Come here,’ and he came up to the front and said, ‘You are very intelligent people: the intelligentsia of Russia. I think what you said is true, but I want to say something. People, CHRIST IS RISEN!’ And he heard the answer: ‘IN TRUTH HE IS RISEN!”’

“This is the single argument we have for the Resurrection of Jesus Christ. We can invoke the information of the Bible: to the unfaithful it means nothing. We can speak from the Holy Fathers; again, it is nothing to them. Therefore, it was enough for me to say, in front of the colonel, ‘Christ is Risen!’ We need no other proof. Because of just trying to prove to the colonel that Jesus really rose from the dead, I felt something wrong in my orientation. Since then I gave up trying to give proofs to the guards or to the inmates, the criminals. I had learned from experience that people are changed only by the fire of your faith, by the dedication in your attitude to them and to God, because this is the most powerful proof.”

***

Beyond Torture

Fr. George and Fr. Roman Braga were interviewed for a documentary titled Beyond Torture; it can be purchased from the producer and distributor, Vision Video. This film company produces and sells many other good videos. I recommend also More than Dreams, true stories filmed in the docu-drama style of five Muslims who had life-changing encounters with Jesus Christ.

Beyond Torture can also be viewed on YouTube:

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

In order to show bits of the video, I made notes of the time signatures when Fr. George appears in the DVD:

4:20 – 5:20  min   Roundup of students

9:40 – 11:16         Good and evil.

15:37 – 16:13       Torture

16:40 – 17:22       The terror is still inside

25:39 – 26:54       Try to forgive

[Holy Cross Orthodox Church; November 22, 2009]

Sursa.

 

Theodoros Vasilikos- Theotoke Parthene in 8 glasuri cu Teriremuri de Petru Berechet

 

Theodors Vasilikos conducând un grup psaltic în tinerețe

 

Vitas – Iartă, Doamne!

Autor “Vitas”
Compozitor “A. Morozov”

Cu apă sfințită mă spăl,
Și cu rugăminte în fața icoanei stau
Să-mi iertre Domnul păcatele
Și iertare pentru Rusia cer

Mă uit la cruciulita de argint
Dar in ochii mei am – Rusia răstignită
Mă rog cu speranța iertării
Cu pocăință, cu plecăciune mă rog.

Iartă Doamne, pentru tote,
Iartă, iartă
Pentru căderea crucilor
De pe biserici
Pentru asasinarea țarului
Și pentru rugul facut din icoane,iartă
Iartă, Doamne pentru toate.

Hrănesc porumbeii în fața Lăcașului Sfânt
Și cu speranță, la cer privesc
Doamne milostiv ești, dă-ne iertare
Și Rusia salveaz-o din răstignire.
Vom reconstrui catedralele distruse
Vor straluci cupolele în zare
Numai dăne speranța iertarii
Din nou puternică, țara va fi.

Iartă Doamne, pentru tote,
Iartă, iartă
Pentru căderea crucilor
De pe biserici
Pentru asasinarea țarului
Și pentru rugul facut din icoane,iartă
Iartă, Doamne pentru toate.

(Multumesc pentru traducerea versurilor coment. Clau.)