Cu încetinitorul

Opțiunea imposibilă a timpului nostru: Trăitul cu încetinitorul.

O filmare excepțională, mai jos. Îi pun și un nume: ”Bufnița Minervei își ia zborul la amurgul timpului.”

Marcu, cap. 13

19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi.
20. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile.

rafailnoicaDepărtându-ne de lumea aceasta intrăm în trăiri tainice, trăiri ale inimii, care sunt ale lumii celeilalte. Acestea nu sunt momente psihologice; le trăim în inimă, le trăim ca înduioşare, ca smerenie, ca tot felul de sentimente pe care le putem confunda cu psihologia, dar ele sunt de fapt trăiri duhovniceşti, care ne introduc în viaţa Sfintei Treimi. În zilele noastre tulburate este foarte greu să te lepezi de lumea în care trăieşti, pentru că toată cultura tăcerii, a isihiei, în care încercăm să auzim cuvântul lui Dumnezeu în taina sufletelor noastre, este cuvânt fără cuvinte, fără glas; Duhul glăsuieşte fără glas în inima omului. Nu mai putem auzi însă din caza zăpăcelii vieţii noastre, căci totul trebuie să se facă în grabă, toate trebuie să se termine înainte ca să înceapă ş.a.m.d. Şi totuşi Părintele Sofronie spune că nu există condiţii şi nu pot exista condiţii în care cuvântul lui Dumnezeu să nu fie valabil şi , aş zice, în stare să mântuiască. Nu există şi nu pot exista condiţii care să împiedice mântuirea, trăirea cuvântului lui Dumnezeu. Şi aici aş vrea să spun două lucruri. Dacă putem să rânduim în aşa fel viaţa noastră încât să dăm mai mult timp pentru rugăciune, mai mult efort, sigur că da. Dar nu ştiu cum să o spun, fiindcă fiecare aveţi viaţa diferită pe care nu o cunosc. Nu o cunosc fiindcă noi, în Apus, trăim mai rău decât aici. Apusul va năvăli şi aici şi tare mă tem că o să vedeţi şi aici cum este acolo. Apusul nu mai simte nimic. Timpul trece şi tinerii se întreabă: << Unde merge timpul ăsta? De ce merge aşa de repede?>> Şi mă gândesc că acestea sunt zilele despre care Hristos spunea că vor fi scurtate. În greceşte, acest cuvânt, scurtate s-ar traduce de fapt cu piticit. Zilele s-au făcut pitic, dar dacă se poate dărui mai mult efort, ne putem lepăda de câteva elemente ale vieţii noastre, amintindu-ne de cuvântul înmormântării care spune că toate sunt deşertăciune, care nu rămân după moarte. Or, dacă ne întrebăm: << Ce rămâne după moarte?>>, răspundem: << Eu şi ceea ce sunt>>. Dacă şi eu am devenit dragoste, tot restul sunt pregătiri care rămân în lumea aceasta. Dar în măsura în care nu putem să dăm destul timp rugăciunii, destul efort, există alte posibilităţi. Iată una din ele: Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai răi nelegiuţi. Or, Dumnezeu, în mila Lui, a luat asupra Lui acest blestem şi din ea a făcut cinstea ce mai mare, căci crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare; armă de nebiruit împotriva diavolului. De ce de nebiruit? Pentru că-i arma diavolului. Diavolul zice: << Dacă nu faci cum zic eu, te voi chinui şi te voi omorî>>. Chinul şi moartea sunt crucea, pe care Dumnezeu le-a preschimbat în arma noastră de mântuire. De aceea ea este armă de nebiruit, pentru că aceasta era arma cea dintâi a celui rău. Dar Dumnezeu a sfinţito şi i-a dat putere asupra celui rău. Ştiţi cu toţii, sunt sigur, câtă putere are semnul crucii când îl faceţi asupra gândurilor rele şi asupra ispitelor. Câteodată, nu mai este nevoie să rosteşti altceva. Aşa este şi viaţa noastră. Crucea, suferinţa şi durerea pot fi mântuirea”

(Celălalt Noica– mărturii ale monahului Rafail, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, pp. 79-81)

Sf. Ioan Hrisostom: Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul!


Căci Dumnezeu a închis pântecele ei, nu urând-o, nici întorcându-se dinspre ea, ci ca să ne deschidă nouă uşile înţelepciunii femeii, să vedem bogăţia credinţei ei şi să cunoaştem că acest lucru o făcea mai strălucită. [- despre Ana]
Iar femeia nu L-a chemat cu un nume, ci cu mai multe potrivite Lui, arătând dorinţa ei către El şi dragostea ei cea fierbinte. Si precum cei ce scriu jalbe la împărat i se adresează nu numai cu un nume, ci cu mai multe, numindu-l purtător de biruinţă, august, singur stăpânitor şi multe altele, pe care le pune la început după care fac rugămintea; aşa şi această femeie aducându-şi rugăciunea sa lui Dumnezeu, pune înaintea rugăciunii mai multe nume, arătându-şi dragostea ei, precum am zis, şi cinstea către Cel Căruia se roagă.
Iar după ce a născut copilul, l-a numit Samuil, adică „va auzi pe Dumnezeu”. Şi fiindcă a fost auzită şi l-a luat prin rugăciune, iar nu de la fire, pomenirea acestei lucrări a pus-o în numele copilului, ca pe un stâlp de aramă. Şi n-a zis: Să-l numim cu numele tatălui său, sau al unchiului, sau al moşului, sau al strămoşului, ci zice: Cel ce l-a dat să Se cinstească şi prin numele copilului.
Acesteia râvniţi şi vă asemănaţi, o femeilor; acesteia sa urmăm, o bărbaţilor şi să arătăm multă purtare de grijă faţă de copii
Acesteia să-i râvnim si să ne asemănăm noi bărbaţii ; acesteia să-i urmeze şi femeile. Căci femeia aceasta este învăţătoare a amândorura părţilor.
Câte sunt neroditoare, să nu deznădăjduiască ; câte sunt mame aşa să-şi hrănească pe cei născuţi. Şi toţi să urmăm filozofiei ei pe care a avut-o mai înainte de naştere ; credinţei care a avut-o în timpul naşterii si osârdiei pe care a avut-o după naştere. Cine poate fi mai cu înţelepciune decât femeia aceasta, care a răbdat cu blândeţe si cu vitejie atâta mâhnire nesuferită, şi nu s-a lăsat până ce nu si-a dezlegat necazul ? Ea a primit ca sfârşit al răului un dar minunat şi preaslăvit neavând ca ajutător şi apărător pe nimeni din cei de jos. Ştia iubirea de oameni a Stăpânului, de aceea a primit ceea ce a cerut, căci îndreptarea necazului ei nu avea trebuinţă de ajutor omenesc, ci de darul cel dumnezeiesc.
Si vă zic acestea nu numai s-o lăudaţi pe această femeie, ci ca să-i şi urmaţi credinţa, si suferirea necazurilor, pe care aţi auzit-o mai înainte.
Deci de la femeia aceasta am dobândit învăţătura ca după masă trebuie să ne rugăm
„Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul” (I Cor. 7, 16).
Dar cum poate femeia să mântuiască? Dacă îl va sfătui, îl va îndemna şi-l va învăţa cuvântul dreptei credinţe. Dar ieri, o fericite Pavel, ziceai: „Nu îngăduiesc femeii să înveţe pe altul” (I Tim. 2, 12). Cum dar acum o faci învăţătoare bărbatului ei ? Nu fac aceasta contrazicându-mă. Dar ascultă pentru care pricină a oprit-o pe ea şi pentru care pricină a întors-o iarăşi la scaunul învăţăturii, ca să cunoşti înţelepciunea lui Pavel.
Bărbatul să înveţe. De ce ? pentru că nu s-a amăgit. „Şi nu Adam a fost amăgit” (I Tim. 2, 14). Dar femeia să se înveţe. De ce? Pentru că „amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”. Dar aici este împotrivă. Căci, când va fi bărbatul necredincios, iar femeia credincioasă, să înveţe femeia. De ce ? Pentru că nu s-a amăgit, fiindcă este credincioasă. S-au întors cele ale învăţăturii, să se întoarcă dar şi cele ale stăpânirii.
Ai văzut cum peste tot robia urmează amăgirii păcatului, iar nu firii? Deci a început venind amăgirea la femeie, amăgirii i-a urmat şi supunerea. S-a mutat amăgirea la bărbat, s-a mutat şi supunerea.
Deci ceea ce ziceam că de va fi cineva rob, slugă, străin sau pribeag în pământ străin, dar de va avea cu sine fapta cea bună va fi mai presus şi mai împărat decât toţi împăraţii. Ai văzut că şi robia femeilor s-a dezlegat şi a slugilor şi a celor supuşi stăpânitorilor?
Os din oasele mele şi trup din trupul meu”. Căci luând Dumnezeu din toată frământătura o bucată, aşa a făcut femeia, ca întru toate să se împărtăşească cu bărbatul. Şi “aceasta se va chema femeie pentru că din bărbatul său s-a luat” (Fac. 2,23).
Vezi că şi numele îl pune pentru ca să ne înveţe prin el împărtăşirea firii, iar felul creerii să fie pricină de dragoste permanentă şi de unire într-un gând.
Am întrebat pe mulţi, de ce nu trăiesc bine şi cu rânduială şi de ce nu petrec o viaţă cu luare aminte. Iar aceia mi-au răspuns : Nu voi putea de nu mă voi lepăda de femeie, dacă nu mă voi lepăda de copii, dacă nu mă voi lepăda de pricini.
De ce ? Oare însoţirea este împiedicătoare ? Femeia ti s-a dat ajutătoare, iar nu vrăjmaşă. Oare Proorocul n-a avut femeie ? Dar Duhul n-a oprit însoţirea, ci Proorocul avea si femeie şi era şi prooroc.
Moisi n-a avut femeie ? Dar a despicat piatra, a schimbat văzduhul, a vorbit cu Dumnezeu şi a oprit urgia cea dumnezeiască.
Avraam oare n-a avut femeie ? Dar s-a făcut tată al neamuirlor şi al Bisericii şi având fiu pe Isac, care i s-a făcut pricină de acele isprăvi. Oare n-a voit să aducă jertfă pe fiul său, rodul însoţirii ? Oare nu s-a făcut şi tată si iubitor de Dumnezeu ? Oare nu s-a făcut preot jertfindu-si măruntaiele sale ? Preot si tată. Căci evlavia a biruit firea şi a lucrat fapte binecuvântate călcându-şi rodul lui; a încetat să mai fie tată şi s-a încununat ca iubitor de Dumnezeu. Dar mai bine zis a fost şi iubitor de fiu si iubitor de Dumnezeu. Nu cumva l-a oprit însoţirea ?
Dar Petru, temelia Bisericii, râvnitorul cel aprins al lui Hristos; cel neiscusit cu cuvântul, dar biruitorul ritorilor ; cel neînvăţat, dar care a astupat gurile filozofilor, cel ce a rupt înţelepciunea cea elinească ca o pânză de păianjen, cel ce a înconjurat lumea, cel ce a vânat în mare şi a pescuit lumea, oare n-a avut femeie ? Cu adevărat a avut. Şi cum că a avut, ascultă pe evanghelistul, care zice : „A venit în casa lui Simon … iar soacra lui Simon zăcea prinsă de friguri” (Mc. 1, 29-30). Unde este soacră, acolo este şi femeie. Unde este femeie, acolo este si nuntă.
Dar Filip, oare n-a avut patru fete ? Si unde sunt patru fete acolo este si femeie şi nuntă. Dar Hristos, deşi s-a născut cu adevărat din Fecioară, a mers la nuntă şi a adus dar. Căci zice : „Nu mai au vin”. Şi a prefăcut apa în vin (In. 2, 3-10). Cu fecioria a cinstit nunta si cu minunea a lăudat-o, ca să nu te îngreţoşezi de ea, ci ca să urăşti desfrânarea. Şi deşi ai femeie, eu îţi chezăsuiesc mântuirea ta, numai de vei lua aminte, căci femeia cea bună îţi este ajutătoare.
Dar dacă nu va fi bună ? Fă-o bună. Şi ca să nu te îndreptăţeşti îţi arăt că au fost femei şi bune şi rele.
Din “Dascalul pocaintei”
SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Căci Dumnezeu a închis pântecele ei, nu urând-o, nici întorcându-se dinspre ea, ci ca să ne deschidă nouă uşile înţelepciunii femeii, să vedem bogăţia credinţei ei şi să cunoaştem că acest lucru o făcea mai strălucită. [- despre Ana]Iar femeia nu L-a chemat cu un nume, ci cu mai multe potrivite Lui, arătând dorinţa ei către El şi dragostea ei cea fierbinte. Si precum cei ce scriu jalbe la împărat i se adresează nu numai cu un nume, ci cu mai multe, numindu-l purtător de biruinţă, august, singur stăpânitor şi multe altele, pe care le pune la început după care fac rugămintea; aşa şi această femeie aducându-şi rugăciunea sa lui Dumnezeu, pune înaintea rugăciunii mai multe nume, arătându-şi dragostea ei, precum am zis, şi cinstea către Cel Căruia se roagă.
Iar după ce a născut copilul, l-a numit Samuil, adică „va auzi pe Dumnezeu”. Şi fiindcă a fost auzită şi l-a luat prin rugăciune, iar nu de la fire, pomenirea acestei lucrări a pus-o în numele copilului, ca pe un stâlp de aramă. Şi n-a zis: Să-l numim cu numele tatălui său, sau al unchiului, sau al moşului, sau al strămoşului, ci zice: Cel ce l-a dat să Se cinstească şi prin numele copilului.
Acesteia râvniţi şi vă asemănaţi, o femeilor; acesteia sa urmăm, o bărbaţilor şi să arătăm multă purtare de grijă faţă de copii
Acesteia să-i râvnim si să ne asemănăm noi bărbaţii ; acesteia să-i urmeze şi femeile. Căci femeia aceasta este învăţătoare a amândorura părţilor.
Câte sunt neroditoare, să nu deznădăjduiască ; câte sunt mame aşa să-şi hrănească pe cei născuţi. Şi toţi să urmăm filozofiei ei pe care a avut-o mai înainte de naştere ; credinţei care a avut-o în timpul naşterii si osârdiei pe care a avut-o după naştere. Cine poate fi mai cu înţelepciune decât femeia aceasta, care a răbdat cu blândeţe si cu vitejie atâta mâhnire nesuferită, şi nu s-a lăsat până ce nu si-a dezlegat necazul ? Ea a primit ca sfârşit al răului un dar minunat şi preaslăvit neavând ca ajutător şi apărător pe nimeni din cei de jos. Ştia iubirea de oameni a Stăpânului, de aceea a primit ceea ce a cerut, căci îndreptarea necazului ei nu avea trebuinţă de ajutor omenesc, ci de darul cel dumnezeiesc.
Si vă zic acestea nu numai s-o lăudaţi pe această femeie, ci ca să-i şi urmaţi credinţa, si suferirea necazurilor, pe care aţi auzit-o mai înainte.

Deci de la femeia aceasta am dobândit învăţătura ca după masă trebuie să ne rugăm
„Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul” (I Cor. 7, 16).Dar cum poate femeia să mântuiască? Dacă îl va sfătui, îl va îndemna şi-l va învăţa cuvântul dreptei credinţe. Dar ieri, o fericite Pavel, ziceai: „Nu îngăduiesc femeii să înveţe pe altul” (I Tim. 2, 12). Cum dar acum o faci învăţătoare bărbatului ei ? Nu fac aceasta contrazicându-mă. Dar ascultă pentru care pricină a oprit-o pe ea şi pentru care pricină a întors-o iarăşi la scaunul învăţăturii, ca să cunoşti înţelepciunea lui Pavel.
Bărbatul să înveţe. De ce ? pentru că nu s-a amăgit. „Şi nu Adam a fost amăgit” (I Tim. 2, 14). Dar femeia să se înveţe. De ce? Pentru că „amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”. Dar aici este împotrivă. Căci, când va fi bărbatul necredincios, iar femeia credincioasă, să înveţe femeia. De ce ? Pentru că nu s-a amăgit, fiindcă este credincioasă. S-au întors cele ale învăţăturii, să se întoarcă dar şi cele ale stăpânirii.
Ai văzut cum peste tot robia urmează amăgirii păcatului, iar nu firii? Deci a început venind amăgirea la femeie, amăgirii i-a urmat şi supunerea. S-a mutat amăgirea la bărbat, s-a mutat şi supunerea.
Deci ceea ce ziceam că de va fi cineva rob, slugă, străin sau pribeag în pământ străin, dar de va avea cu sine fapta cea bună va fi mai presus şi mai împărat decât toţi împăraţii. Ai văzut că şi robia femeilor s-a dezlegat şi a slugilor şi a celor supuşi stăpânitorilor?
Os din oasele mele şi trup din trupul meu”. Căci luând Dumnezeu din toată frământătura o bucată, aşa a făcut femeia, ca întru toate să se împărtăşească cu bărbatul. Şi “aceasta se va chema femeie pentru că din bărbatul său s-a luat” (Fac. 2,23).
Vezi că şi numele îl pune pentru ca să ne înveţe prin el împărtăşirea firii, iar felul creerii să fie pricină de dragoste permanentă şi de unire într-un gând.
Am întrebat pe mulţi, de ce nu trăiesc bine şi cu rânduială şi de ce nu petrec o viaţă cu luare aminte. Iar aceia mi-au răspuns : Nu voi putea de nu mă voi lepăda de femeie, dacă nu mă voi lepăda de copii, dacă nu mă voi lepăda de pricini.De ce ? Oare însoţirea este împiedicătoare ? Femeia ti s-a dat ajutătoare, iar nu vrăjmaşă. Oare Proorocul n-a avut femeie ? Dar Duhul n-a oprit însoţirea, ci Proorocul avea si femeie şi era şi prooroc.
Moisi n-a avut femeie ? Dar a despicat piatra, a schimbat văzduhul, a vorbit cu Dumnezeu şi a oprit urgia cea dumnezeiască.
Avraam oare n-a avut femeie ? Dar s-a făcut tată al neamuirlor şi al Bisericii şi având fiu pe Isac, care i s-a făcut pricină de acele isprăvi. Oare n-a voit să aducă jertfă pe fiul său, rodul însoţirii ? Oare nu s-a făcut şi tată si iubitor de Dumnezeu ? Oare nu s-a făcut preot jertfindu-si măruntaiele sale ? Preot si tată. Căci evlavia a biruit firea şi a lucrat fapte binecuvântate călcându-şi rodul lui; a încetat să mai fie tată şi s-a încununat ca iubitor de Dumnezeu. Dar mai bine zis a fost şi iubitor de fiu si iubitor de Dumnezeu. Nu cumva l-a oprit însoţirea ?

Dar Petru, temelia Bisericii, râvnitorul cel aprins al lui Hristos; cel neiscusit cu cuvântul, dar biruitorul ritorilor ; cel neînvăţat, dar care a astupat gurile filozofilor, cel ce a rupt înţelepciunea cea elinească ca o pânză de păianjen, cel ce a înconjurat lumea, cel ce a vânat în mare şi a pescuit lumea, oare n-a avut femeie ? Cu adevărat a avut. Şi cum că a avut, ascultă pe evanghelistul, care zice : „A venit în casa lui Simon … iar soacra lui Simon zăcea prinsă de friguri” (Mc. 1, 29-30). Unde este soacră, acolo este şi femeie. Unde este femeie, acolo este si nuntă.
Dar Filip, oare n-a avut patru fete ? Si unde sunt patru fete acolo este si femeie şi nuntă. Dar Hristos, deşi s-a născut cu adevărat din Fecioară, a mers la nuntă şi a adus dar. Căci zice : „Nu mai au vin”. Şi a prefăcut apa în vin (In. 2, 3-10). Cu fecioria a cinstit nunta si cu minunea a lăudat-o, ca să nu te îngreţoşezi de ea, ci ca să urăşti desfrânarea. Şi deşi ai femeie, eu îţi chezăsuiesc mântuirea ta, numai de vei lua aminte, căci femeia cea bună îţi este ajutătoare.
Dar dacă nu va fi bună ? Fă-o bună. Şi ca să nu te îndreptăţeşti îţi arăt că au fost femei şi bune şi rele.
Din “Dascalul pocaintei”SFANTUL IOAN GURA DE AUR

http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/2120-cci-ce-tii-tu-femeie-dac-ii-vei-mantui-brbatul

Uimire

„… și încă ceva: uimirea e starea firească a minții în fața realității. Tot ceeste este uimitor și când devenim firești, sănătoși duhovnicește, cunoaștem prin uimire. Redevenim, după poruncă, precum copiii… În orice caz, viața veacului ce va să vină nu va putea fi trăită fără uimire! Și e de mare folos să învățăm asta, pe cât se poate, încă de acum.”

Maica Siluana

Preluat de aici.